Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare COD GALBEN DE NINSORI valabilă de marţi de la ora 20.00 până miercuri la ora 14.00 în Bucureşti şi mai multe judeţe din ţară.
Potrivit avertizării transmise de Adminsitraţia Naţională de Meteorologie, de marţi, ora 20.00, până miercuri, la ora 14.00, în Banat, Oltenia şi vestul Munteniei, precum şi în Munţii Banatului şi zona Carpaţilor Meridionali va ninge, iar local şi temporar vântul va avea intensificări, viscolind zăpada. Cantităţile de precipitaţii vor depăşi 15 - 20 de litri pe metru pătrat, iar stratul de zăpadă va fi consistent.
În centrul şi estul Munteniei, inclusiv în zona municipiului Bucureşti, ninsorile vor fi slabe cantitativ, dar vântul va avea intensificări cu viteze de 50-55 de kilometri pe oră şi temporar 65-70 de kilometri pe oră.
Avertizarea cod galben a fost emisă pentru Bucureşti şi judeţele Ilfov, Buzău, Prahova, Dâmboviţa, Giurgiu, Teleorman, Argeş, Vâlcea, Olt, Dolj, Gorj, Mehedinţi, Caraş-Severin, Timiş, Hunedoara şi sudul judeţului Sibiu.
În funcţie de evoluţia fenomenelor, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentul mesaj în cursul zilei de miercuri, 27 noiembrie.
Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »