Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Salprest nu vrea să cedeze groapa de gunoi de la Pârâul Iovului. Susține că are autorizație de mediu până în 2015

Publicat in Alba24, marți 26 noiembrie 2013 ·

După ce a pierdut gestionarea serviciului de salubrizare din Alba Iulia, posibila pierdere a administrării rampei de gunoi de la Pârâul Iovului a provocat o nouă reacție din partea Salprest. Unul dintre punctele de pe ordinea de zi a ședinței de marți a Consiliului Local prevede „încetarea contractului de concesiune nr.13053/2001 încheiat între Consiliul local al municipiului Alba Iulia şi SC Salprest SRL. Administratorul firmei, Petru Constantinescu, a adresat Consiliului Local o scrisoare, prin care își face cunoscut punctul de vedere referitor la propunerea ce se va supune la votul consilierilor în ședința de marți.

Motivul pentru care CL a hotărât să înceteze contractul de concesiune pentru rampa de gunoi este faptul că „Salprest nu a deținut niciodată o licență prin care să se acorde permisiunea de a presta activitatea de depozitare controlată a deșeurilor în municipiului Alba Iulia”. Salprest a ținut să precizeze că, potrivit legislației, se supun licențierii doar depozitele de deșeuri menajere nou înființate.

„Fiind un depozit existent, calificat ca fiind neconform nu se poate licenția, urmând ca întreaga activitate de depozitare să fie sistată în anul 2015, conform prevederilor legale”, precizează Salprest.

Mai mult, firma a anexat o autorizație de mediu, valabilă până în 2015, ceea ce atestă că „nu există niciun motiv pentru încetarea contractului, așa cum s-a propus spre dezbatere pe ordinea de zi”, iar „încetarea contractului doar în cazul neîndeplinirii de către concesionar, din culpă, a obligațiilor asumate în contract și numai de către instanța de judecată”.

Salprest primește de la Polaris 30 lei pentru fiecare tonă de deșeuri depozitate

Pentru serviciul de depozitare a gunoiului în rampa de la Pârâul Iovului, noul concesionar al salubrizării din Alba Iulia, Polaris M Holding, ar urma să plătească la Salprest aproximativ 30

Articolul in Alba24 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Nicușor Dan, în aplauzele liberalilor, la ieșirea de la Congresul PNL. Ce a declarat președintele

HotNews acum 31 minute
După discursul în care a lăudat PNL-ul care „a mers în direcția corectă” când România a trecut printr-un moment dificil în urmă cu două luni, președintele Nicușor Dan a fost aplaudat la ieșirea din sala unde se desfășoară congresul. Nicușor Dan, car

Nicușor Dan, la Congresul PNL: România are un VIITOR tangibil, peste 2-3 ani

Gandul acum 18 minute
Nicușor Dan le-a transmis mulțumiri liberalilor, pentru că „în urmă cu două luni, România a trecut printr-un moment dificil și PNL a mers pe direcția corectă”. Șeful statului a participat la Congresul Extraordinar al PNL, organizat sâmbătă. În opini

Vine din nou canicula. Cod galben în şase judeţe şi în București. Valul de căldură se va extinde şi intensifica

HotNews acum 31 minute
ANM a emis o atenționare cod galben de caniculă care vizează, duminică, șase județe și Capitala. Meteorologii spun că de săptămâna viitoare căldura extremă va fi resimțită în mai multe zone din țară. Duminică, în intervalul orar 12 – 21, în judeţele

Ciprian Ciucu, despre o candidatură la Primăria Capitalei: Sper să am partidul cu mine

Gandul acum 32 minute
Pentru Ciprian Ciucu, susținerea PNL pentru o eventuală candidatură la Primăria Capitalei este „un pas esențial”. Întrebat dacă vicepreședinția PNL ar fi un prim pas către o candidatură la Primăria Capitalei, Ciprian Ciucu recunoaște că are emoții ș

Congres PNL - Moşteanu (USR): Sunt doi oameni politici în jurul cărora putem construi momentul ăsta. Nicuşor Dan şi Ilie Bolojan au arătat prin tot ce au făcut în anii ăştia şi mai ales în ultimele luni că merită această încredere a populaţiei

News.ro acum 48 minute
Ministrul Apărării Naţionale, Ionuţ Moşteanu (USR), a afirmat, sâmbătă, la Congresul PNL, că sunt doi oameni politici în jurul cărora se poate construi în acest moment şi aceştia sunt preşedintele României, Nicuşor Dan şi premierul Ilie Bolojan. Moş

Dacian Cioloș, despre momentul în care a fost refuzat de taximetrist la aeroportul Otopeni: „Situație absurdă”

HotNews acum 4 ore
Fostul premier Dacian Cioloș a reacționat public după ce presa a scris că a fost refuzat de un taximetrist la Aeroportul Henri Coandă, precizând că nu a depus nicio plângere împotriva șoferului și că, din punctul său de vedere, acesta nu este vinova

BITCOIN a atins vineri un nou maxim istoric. A depășit 118.000 de dolari, în contextul intrărilor record în ETF-uri

Gandul acum 3 ore
Bitcoin a continuat să crească vineri. A atins un nou maxim de 118.872 dolari, susţinut de intrări record în ETF-uri şi de creşterea interesului instituţional, a transmis CNBC. Conform Coin Metrics, criptomoneda s-a tranzacționat în jurul valorii de

Bob Dylan va susţine din toamnă 23 de concerte în Europa

HotNews acum 3 ore
Legenda folk şi laureatul Premiului Nobel Bob Dylan va susţine 23 de concerte în Europa, începânddin 16 octombrie. La Palais des Congrès din Paris va cânta în 30 şi 31 octombrie. Aflat în prezent într-un turneu de vară în Statele Unite, artistul în

Primii turiști ruși au ajuns în stațiunea nord-coreeană inspirată de Benidorm

HotNews acum 3 ore
Un nou complex turistic pe plajă din Coreea de Nord, criticat de organizaţiile pentru drepturile omului pentru tratamentul dur aplicat muncitorilor din construcţii, a primit în această săptămână primul grup de turişti ruşi, relatează BBC, conform Ne

Un vagon al unui tren de marfă a deraiat în staţia Mogoşoaia. A fost blocată circulaţia trenurilor care intră/ies din Pajura, Colentina, Buftea

Gandul acum 4 ore
CFR a anunțat, vineri seară, că un vagon din compunerea unui tren de marfă a deraiat în stația Mogoșoaia și că s-a blocat circulația trenuilor care intră/ies din Pajura, Colentina, Buftea, inclusiv trenurile de la Aeroport Henri Coandă. ”Convoiul de

Vremea

București
acum

26°
sâm.

17°/32°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

24°
sâm.

15°/31°
dum.

15°/31°
lun.

18°/35°
mar.

20°/33°
Constanta
acum

28°
sâm.

18°/29°
dum.

21°/28°
lun.

22°/29°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

13°/24°
dum.

14°/29°
lun.

18°/32°
mar.

19°/32°
Timisoara
acum

24°
sâm.

15°/30°
dum.

17°/35°
lun.

22°/37°
mar.

21°/36°