Traian Berbeceanu, fostul şef al Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba Iulia, va fi eliberat din arest, după ce instanţa supremă a decis definitiv, marţi, că poate fi cercetat în libertate în dosarul în care est acuzat că ar fi sprijinit o grupare suspectată de evaziune fiscală.
Judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au admis recursul lui Traian Berbeceanu împotriva deciziei de prelungire cu 30 de zile a mandatului de arestare preventivă şi au dispus eliberarea acestuia din arest.
Instanţa supremă a dispus ca măsură preventivă în cazul lui Berbeceanu interdicţia de a părăsi ţara.
Decizia instanţei supreme este definitivă, Traian Berbeceanu urmând să fie eliberat după ce documentele privind hotărârea judecătorilor vor ajunge la locul de detenţie.
În 19 noiembrie, Curtea de Apel Bucureşti dispusese prelungirea cu 30 de zile a măsurii arestării preventive în cazul comisarului de la BCCO Alba, Traian Berbeceanu, admiţând astfel cererea procurorilor DIICOT.
Traian Berbeceanu, fostul şef al Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba Iulia, a fost arestat preventiv în 24 octombrie, printr-o decizie luată de Curtea de Apel Alba Iulia, la propunerea procurorilor DIICOT. El a făcut recurs, însă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis definitiv, pe 31 octombrie, ca acesta să rămână în arest.
Traian Berbeceanu este acuzat că ar fi sprijinit o grupare suspectată de evaziune fiscală cu produse petroliere, cu un prejudiciu de peste 3,5 milioane de lei. În acelaşi dosar sunt cercetaţi soţii Titus Biriescu şi Ramona Biriescu, consideraţi liderii grupării infracţionale specializate în comerţ ilegal cu petrol, arestaţi de asemenea pe 24 octombrie.
Potrivit procurorilor, soţii Titus Gabriel şi Anişoara Ramona Biriescu au sponsorizat BCCO Alba Iulia, prin intermediul comisarului Traian Berbeceanu. D