Organizat de Consiliul Judeţean Brăila împreună cu Centrul de Creaţie, festivalul se desfăşoară la Casa Tineretului şi biletele sunt epuizate de săptămâna trecută. La secţiunea concurs vor fi 14 concurenţi din România, Italia, Bulgaria, Polonia şi Republica Moldova, ce vor fi acompaniaţi (unde este cazul) de un band de acompaniament alcătuit din Eugen Tegu, Marian Georgescu, Andrei Tudor şi Dan Pirici.
Participanţii vor beneficia de un sistem profesional de sonorizare, tehnician de scenă şi sistem de sunet/lumini, pian acustic Yamaha, amplificator bas, amplificator chitară, set tobe acustice. Juriul din care fac parte dirijorul Big Band-ului Radio, Ionel Tudor (preşedinte), Mihai Creţu, A.G. Weinberger, Alex Simu (Olanda), Anatol Stefanet (Republica Moldova), Anca Romeci (Societatea Română de Radiodifuziune) va decide câştigătorii următoarelor premii: Trofeul Johnny Răducanu – 5.000 euro, Cea mai bună formaţie – 3.000 euro, Cel mai bun solist instrumentist – 2.500 euro, Cel mai bun solist vocal – 2.500 euro, Cel mai promiţător tânăr interpret 1.000 euro (sume impozitate conform legislaţiei române în vigoare). Festivalul internaţional de jazz Johnny Răducanu, ce va fi prezentat de binecunoscutul om de jazz Lucian Sabados, are drept scop omagierea ilustrului brăilean, perpetuării operei sale, a personalităţii sale artistice distincte. Marea sa dragoste pentru oraşul Brăila, întrecută doar de dragostea pentru muzică, atenţia acordată constant tinerilor creatori sau interpreţi de jazz vor fi celebrate anual în cadrul festivalului.
Mihai Creţu, Old Fish, Steve Houben şi China Moses
Pe lângă secţiunea concurs, ce îşi propune descoperirea şi promovarea a noi talente interpretative, vor avea loc următoarele recitaluri: vineri, 29 noiembrie – Mihai Creţu (Marea Britanie, nepotul lui Johnny Răducanu) şi Old Fish (Germania); sâmbătă, 30 noiembrie – Steve