Mesajul a fost trimis. Multumesc!

28 noiembrie. Negură Bunget revine la Timişoara

Publicat in Puterea, marți 26 noiembrie 2013 ·

Negură Bunget au lansat anul acesta un nou EP, ''gând a-prins''. Materialul a fost înregistrat la studioul ''Negura Music'' şi conţine două piese: ''tăul fără fund '' şi ''curgerea muntelui''. Trupa revine la Timişoara pe 28 noiembrie, pentru un concert incendiar

Cele două piese marchează începutul unei trilogii, un concept legat de transilvania care se va întinde pe trei albume, fiecare având un film şi coloană sonoră. ''TĂU'', prima parte a acestui proiect este programat să apară undeva în primăvara lui 2014, iar single-ul ''curgerea muntelui'' este un teaser pentru această primă parte.''Tăul fără fund'', concentrându-se mai mult pe ambient şi world music, este un preview pentru coloana sonoră a filmelor trilogiei.

O prezenţă întunecată, puternică, de o natură intensă, conectată cu natura locului şi spiritul ei, ce coboară şi urcă, modelându-se printre norii prezentului. O simţi uneori acolo, dar nu o poţi atinge. Numai o minte limpede şi un suflet curat pot ajunge aproape de ea. Astfel definesc membrii formaţiei numele şi spiritul ''Negură Bunget''. Negură Bunget este o ceaţă neagră, venind dintr-o pădure deasă. Numele încercă să arate atmosfera abordată de trupă, spiritual cît şi muzical. De asemenea, are legătură şi cu vechimea limbii române, arătând un interes sporit pentru istoria ţării, un alt aspect de o importanţă uriaşă pentru mebrii trupei. Componenţă: Gabriel Mafa / Negru - drums / percussion / dulcimer / xylophone / horns Tibor Kati - vocals / guitars / keyboards / programming Adrian Neagoe / Oq - guitars / vocals / keyboards Petrică Ionuţescu - pipes / horns / traditional instruments /vocals Ovidiu Corodan - bass Daniel Dorobanţu - visual design Mihai Neagoe / Mtz - sound design

Negură Bunget au lansat anul acesta un nou EP, ''gând a-prins''. Materialul a fost înregistrat la studioul ''Negura Music'' şi conţine două piese: ''tăul

Articolul in Puterea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

12 copii de la o grădiniță din Sectorul 2, transportați la spital cu semne de toxiinfecție alimentară

HotNews acum 4 ore
Mai mulți copii de la o grădiniță din Sectorul 2 al Capitalei au avut nevoie de îngrijiri medicale marți, după ce au acuzat stări de rău. Potrivit ISU București-Ilfov, 12 copii cu vârste între 3 și 6 ani și un adult au fost evaluate de echipajele me

Cluj: Cabana și stația meteo din Muntele Vlădeasa, cuprinse de un un incendiu

Mediafax acum o ora
La fața locului au fost trimise trei autospeciale pentru stingerea incendiilor. Personalul din cadrul Serviciului Salvamont Vlădeasa a acționat până la sosirea pompierilor pentru protejarea personalului cabanei și a stației meteo, precum și pentru e

Zelenski le cere statelor europene din NATO să ajute militar Ucraina cu 0,25% din PIB

Adevarul acum o ora
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut marţi, la summitul NATO ce se desfăşoară la Haga, ca statele europene membre ale acestei organizaţii să finanţeze ajutorul militar oferit Ucrainei în războiul cu Rusia cu cel puţin 0,25% din PIB-ul l

Marius Tucă Show începe miercuri, 25 iunie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Patronul clubului „Expirat”, mesaj din arest. „Sunt bolnav sau sunt infractor?”

HotNews acum 2 ore
Andrei Șoșa, patronul clubului „Expirat” din București, a transmis un mesaj din spatele gratiilor, unde se află în arest preventiv sub acuzația de trafic de droguri. El susține că a ajuns în această situație pentru că a achiziționat „somnifere de pe

Video Incendiu la o groapă de gunoi din Aninoasa. Fumul a ajuns până în Târgoviște

Adevarul acum o ora
Un incendiu a izbucnit marți, 24 iunie, la groapa de gunoi de la Aninoasa, judeţul Dâmboviţa și s-a extins pe un hectar. Fumul a ajuns până în municipiul Târgovişte, la câţiva kilometri de comuna Aninoasa.

S-a spânzurat înaintea examenului de Evaluare Naţională 2025! Mama fetei a mărturisit motivul tragediei

Cancan acum 22 minute
Tragedie într-o comună din Iași! O adolescentă a decis să își pună capăt zilelor chiar înainte de a susține proba la Matematică de la Evaluarea Națională 2025. Mama fetei este în stare de șoc. Femeia a dezvăluit motivul care a împins-o pe fiica ei l

Donald Trump pune din nou la îndoială clauza de apărare colectivă a NATO: „Există numeroase definiții ale Articolului 5”

HotNews acum 5 ore
Președintele american Donald Trump a declarat marți că există „numeroase definiții” pentru clauza de apărare colectivă din Tratatul NATO, comentarii care riscă să provoace o nouă alarmă în rândul aliaților care se reunesc la Haga, relatează Reuters.

Csaba Asztalos, președintele CNCD, numit judecător al Curții Constituționale de către Camera Deputaților

Ziua Constanta acum 9 ore
Camera Deputaților l-a numit, marți, 24 iunie 2025, pe Asztalos Csaba, președintele Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD), în funcția de judecător la Curtea Constituțională a României (CCR). Asztalos a fost propus pentru aceast

Ionuț Costea, cumnatul lui Mircea Geoană, a fost adus în țară

Ziua Constanta acum 10 ore
Astăzi, 24 iunie 2025, Mircea Ionuț Costea, cumnatul lui Mircea Geoană, fostul secretar general adjunct al NATO, a fost adus în țară. Acesta era urmărit internațional pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în forma complicității. Bărbatul a

Vremea

București
acum

28°
mar.

17°/36°
mie.

17°/35°
joi

23°/37°
vin.

21°/34°
Iasi
acum

21°
mar.

17°/28°
mie.

16°/33°
joi

18°/27°
vin.

15°/30°
Constanta
acum

22°
mar.

18°/34°
mie.

16°/32°
joi

23°/31°
vin.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

24°
mar.

16°/30°
mie.

15°/34°
joi

20°/30°
vin.

18°/30°
Timisoara
acum

23°
mar.

16°/33°
mie.

16°/37°
joi

21°/38°
vin.

20°/34°