Concertul va avea loc miercuri, 18 decembrie, de la ora 19. Biletele pot fi achiziţionate de la Agenţia Teatrală, la preţuri cuprinse între 40 şi 80 de lei, în funcţie de categoria locului.
Nicu Alifantis îşi dă întâlnire cu ieşenii în luna decembrie, pentru a le prezenta ultimul său album - “Mozaic”. Concertul va avea loc miercuri, pe 18 decembrie, de la ora 19, în Sala Mare a Teatrului Naţional “Vasile Alecsandri”. Albumul cuprinde 14 cântece dedicate femeii, prieteniei, dragostei, fiecare cu istoria sa. ”De ce Mozaic? Pentru că este cel mai proaspăt album, pe care-l iubesc ca pe un nou-născut. Ce părinte nu-i poate dori odraslei sale tot ce-i mai bun? Vreau să-i pun lumea la picioare, să-l fac cunoscut, iubit, râvnit, căutat, lăudat, pentru că-i al meu si sunt mândru de el. De ce în teatre? Pentru că din această lume minunată a viselor frumoase, care este Teatrul, mi-am supt seva şi, recunosc, pentru asta îi sunt profund îndatorat. De ce 40 de concerte? Pentru ca anul acesta am împlinit 40 de ani de când slujesc necondiţionat, cu mare drag, respect, iubire şi recunoştinţă în faţa Publicului, căruia îi datorez însăşi existenţa mea artistică. Este şi va fi un examen greu, extraordinar de greu, pe care mi-l propun, ca pe o provocare şi pe care, sper, cu ajutorul bunului Dumnezeu şi al bunăvoinţei Dumneavoastră, cei ce veţi fi alături de mine, să-l pot trece”, a subliniat artistul despre turneul său prin ţară. Biletele pentru concertul lui Nicu Alifantis se pot achiziţiona de la Agenţia Teatrală, la preţuri cuprinse între 40 şi 80 de lei, în funcţie de categoria locului. Totodată, biletele se mai găsesc în reţeaua www.bilete.ro, la oficiile Poştei Române, în magazinele Inmedio, Germanos şi Flanco.
Concertul va avea loc miercuri, 18 decembrie, de la ora 19. Biletele pot fi achiziţionate de la Agenţia Teatrală, la preţuri cuprinse între 40 şi 80 de