Mesajul a fost trimis. Multumesc!

România va deveni un tigru al Europei în următorii ani

Publicat in Gazeta de Nord Vest, marți 26 noiembrie 2013 ·

A doua zi a întâlnirilor la nivel înalt în cadrul summitului China –Europa Centrală și de Est a adus noi rezultate extrem de favorabile de ambele părți. Premierii țărilor europene din această zonă a UE s-au adunat la București pentru a negocia direct cu oficialitățile și oamenii de afaceri chinezi pentru realizarea unor proiecte de infrastructură națională sau transfrontalieră.

În cadrul discuțiilor avute între premierii Victor Ponta și Li Keqiang, România a încheiat noi acorduri comerciale extrem de importante, care prevăd unele proiecte ce ar putea fi puse în aplicare chiar din primăvara anului viitor. În acest context, șeful Guvernului chinez a declarat, în deschiderea Forumului Oamenilor de Afaceri China-Europa, că “România va deveni un tigru al Europei și toți tigrii se vor reuni, vor colabora și se va dezvolta o piață uriașă”.

Cu această ocazie, Victor Ponta a susținut că țara oaspete, “China are nevoie de prieteni politici pe termen lung, de încredere și de parteneri comerciali la nivel mondial, iar România și țările din această zonă a Europei au o tradiție în acest sens”. Ca răspuns, premierul Li Keqiang a afirmat că țara sa „este dispusă să discute cu țările din Europa Centrală și de Est, pentru a putea vedea care sunt canalele de finanțare și, în liniile trasate de regulamentele UE, poate dezvolta o linie de creditare de 10 miliarde de dolari. Trebuie să extindem în mod activ investițiile bilaterale în ambele sensuri și suntem dispuși să facem acest lucru, suntem interesați să extindem o platformă la nivelul IMM-urilor, să dezvoltăm seminarii în acest în acest sens”.

“Parteneriatele comerciale corecte sunt foarte importante, de aceea vrem să tratăm în același mod atât economiile mari, cât și pe cele mici. Trebuie să facem eforturi pentru a crește volumul comercial, cifrele sunt încă modeste, trebuie să cooperăm pentru a dubla în următorii cin

Articolul in Gazeta de Nord Vest >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sondaj INSCOP: Cum evoluează românii activitatea lui Nicușor Dan ca președinte

HotNews acum o ora
Peste jumătate dintre români spun că sunt parțial sau total de acord cu activitatea lui Nicușor Dan în fruntea statului, în timp aproape 42% își exprimă dezacordul, potrivit celui mai recent sondaj INSCOP Research dat publicității luni, 8 iulie. Nic

Tensiuni în Coaliție. Sorin Grindeanu, critici pentru pachetul de măsuri fiscale. „Treaba cu jocurile de noroc mi se pare un pic dubioasă”

HotNews acum 45 minute
Liderul PSD, Sorin Grindeanu, a criticat unele prevederi din pachetul de măsuri fiscale aprobat de Guvern şi pentru care Executivul şi-a asumat luni răspunderea în faţa Paralmentului. Potrivit preşedintelui Camerei Deputaţilor, partenerii de coaliţi

ACCIDENT grav pe șoseaua de centură a Capitalei. Șoferul uneia dintre mașinile implicate a murit

Gandul acum 2 ore
Accident grav pe șoseaua de centură a Capitalei. O persoană și-a pierdut viața, în urma unui accident între un autoturism și un camion. Accidentul s-a produs marți dimineață, pe șoseaua de centură a Capitalei, în zona localității Mogoșoaia, din jude

COD ROȘU de vijelii puternice și la Carei

Buletin de Carei acum 24 minute
• publicat la: 8 iulie 2025 COD ROȘU de vijelii puternice – 08.07.2025, interval 15.00 – 21.00.Fenomene meteo așteptate: vor fi vijelii puternice, cu rafale de 90…110 km/h.Zone afectate: întreg județul Satu Mare𝐑𝐞𝐜𝐨𝐦𝐚𝐧𝐝𝐚̆𝐫𝐢 pentru populaț

Video Ministrul Daniel David anunță că va scădea valoarea pentru plata cu ora în sistemul educațional: „Atât își permite în acest moment țara”

Adevarul acum 59 minute
Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a anunțat marți, 8 iulie, că pachetul de măsuri fiscale pentru reducerea deficitului bugetar include și scăderea valorii pentru plata cu ora, pe lângă creșterea normei didactice pentru profesori.

Peste 660 de posturi de judecător sunt vacante / CSM spune că deficitul de personal e imposibil de acoperit în prezent, întrucât concursurile de admitere directă în magistratură sunt blocate

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) anunţă că peste 660 de posturi de judecător sunt vacante, însă în sistem nu se pot face angajări întrucât concursurile de admitere directă în magistratură su

Definitivat 2025 Peste 9.500 de candidați susțin proba scrisă azi

Ziua Constanta acum 4 ore
Marți, 8 iulie 2025, va avea loc proba scrisă din cadrul examenului național pentru definitivare în învățământ (sesiunea 2025). Potrivit Ministerului Educației, la această probă, care se va desfășura în 42 de centre de examen (câte unul în fiecare j

Curtea de Apel din Paris se pronunţă miercuri cu privire la mandatul de arestare ce îl vizează pe Prinţul Paul al României

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Curtea de Apel din Paris se pronunţă miercuri asupra unui nou mandat de arestare emis de Bucureşti pe numele Prinţului Paul de România pentru executarea unei pedepse cu închisoarea pentru trafic de i

Trump, nominalizat la Premiul Nobel pentru Pace de Netanyahu. Ce spune despre un armistițiu în Fâșia Gaza

HotNews acum 4 ore
Președintele american Donald Trump s-a declarat luni, în cursul unui dineu la Casa Albă în prezența premierului israelian Benjamin Netanyahu, convins că mișcarea islamistă Hamas este pregătită să accepte un armistițiu în Fâșia Gaza, comentează AFP.

Angajații de la Casele de Pensii și MIPE protestează în fața instituțiilor, nemulțumiți de tăierea veniturilor

HotNews acum 3 ore
O nouă zi de proteste în sectorul bugetar. Salariații de la Casele de Pensii din țară reclamă condițiile grele de lucru și tăierea sporurilor. Și angajații din Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene vor organiza o manifestație în fața inst

Vremea

București
acum

31°
mar.

21°/37°
mie.

18°/35°
joi

14°/27°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

29°
mar.

23°/39°
mie.

18°/30°
joi

16°/22°
vin.

14°/24°
Constanta
acum

30°
mar.

20°/30°
mie.

22°/28°
joi

17°/29°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

30°
mar.

17°/34°
mie.

14°/21°
joi

13°/15°
vin.

14°/20°
Timisoara
acum

32°
mar.

12°/32°
mie.

13°/19°
joi

14°/21°
vin.

15°/25°