Curtea Europeană a Drepturilor Omului atrage atenţia României asupra faptului că perioada in care se soluţionează procesele este foarte lungă. Asa că a recomandat ţării noastre să adopte reforme suplimentare pentru despăgubirea adecvată a justiţiabililor care sunt victime ale unei proceduri excesiv de lungi.
Totul, după ce, Curtea fusese chemată să se pronunţe în dosarul “Vlad şi alţii contra României”, în care a constatat încălcarea a două articole din Convenţia europeană pentru drepturile omului.
Mai mult, până acum CEDO s-a pronunţat dejaîn 200 de cazuri similare şi mai are de soluţionat alte 500,se arată într-un comunicat emis de la Strasbourg. În aceste condiţii, CEDO a apreciat că ţara noastră se confrunţă cu o problemă sistemică.