Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vânãtoare de nesimtiti în trafic

Publicat in Vremea Noua, marți 26 noiembrie 2013 ·

Se stie cã multi soferi sunt inconstienti în trafic, probabil la fel cum sunt si în viata de zi cu zi, indiferent unde se aflã. Accidentul groaznic care a avut loc sâmbãtã dimineatã în Bârlad, soldat cu douã victime care se zbat între viatã si moarte, ne-a fãcut sã demarãm o campanie, asa cã si am pornit la vânãtoare de nesimtiti în trafic, o specie care se înmulteste vertiginos. Vom veni astfel în sprijinul politistilor care s-au arãtat bucurosi de initiativa noastrã si ne-au promis cã vor lua mãsurile necesare ca cei surprinsi de noi sã fie sactionati. “Este lãudabil ceea ce faceti si chiar este si un real sprijin pentru noi. Dacã se poate vedea numãrul masinilor surprinse cã cei de la volan încalcã legea, vom reactiona imediat. Cazul cu accidentul despre care vorbiti, cel de sâmbãtã, 23 noiembrie, este grav. Dacã era cineva pe trotuar, erau cu sigurantã mai multe victime nevinovate. Vã multumim si asteptãm ca din aceastã colaborare sã iasã ceva bun pentru soferi si pietoni: respectarea legii si poate salvarea de vieti omenesti”, a spus comisarul sef Vasile Chelaru, comandantul Politiei Bârlad. Iatã si primul caz de luni, în jurul orelor 11.00: soferul masinii VS 04 YCB, si-a parcat masina în fata Casei de Culturã a Sindicatelor “George Tutoveanu” din Bârlad, pe strada Republicii, pe prima bandã, lãsând-o cu avariile pornite si plecând la cumpãrãturi sau dupã treburi … A blocat astfel accesul masinilor pe prima bandã, acolo unde la semafor, dacã mergi spre dreapta nu este nevoie sã stai la culoarea rosie având liber spre strada 1 Decembrie. Din cauza acestui sofer, cei care se încadrau pe prima bandã nu mai puteau sã se deplaseze si asta timp de minute bune! Asteptãm cu interes sã vedem reactia politistilor bârlãdeni si vã vom tine la curent cu sanctiunile primite de “bizonii” de la volan. De asemenea, asteptãm fotografii sau imagini video de la cititori

Articolul in Vremea Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Pasageri evacuaţi pe aripa unui avion American Airlines după ce motorul a luat foc – VIDEO

HotNews acum 28 minute
Zeci de pasageri au fost nevoiţi să stea pe aripa unui avion American Airlines pe Aeroportul Internaţional din Denver, în timp ce evacuau aeronava după ce unul dintre motoare a luat foc joi seară, degajând un fum gros şi negru în aer, relatează CNN.

UPDATE - FCSB se opreşte în optimile Ligii Europa. Echipa bucureşteană nu a avut puterea să treacă de Olympique Lyon, care s-a impus cu 7-1 la general

News.ro acum 7 ore
Formaţia FCSB a fost eliminată, joi seară, de Olympique Lyon, în optimile de finală ale Ligii Europa. După ce s-au impus în turul disputat la Bucureşti cu 3-1, la Lyon francezii au câştigat şi mai categoric, cu 4-0, astflel că s-au calificat în sfer

Meciul Ol. Lyon-FCSB: Adrian Şut – S-a văzut diferenţa de calitate pe care o au! Dar sunt mândru de colegii mei

News.ro acum 7 ore
Adrian Şut, căpitanul echipei FCSB, se gândeşte la titlul pe care formaţia sa îşi doreşte să îl câştige anul acesta, iar la anul poate vine şi o calificare în Liga Campionilor. „Am întâlnit un adversar dificil cu calitate, şi dacă faci greşeli atunc

Trump i-a mărturisit lui Mark Rutte că l-a susţinut pentru șefia NATO, funcție la care a candidat și Iohannis: „A mai fost o altă persoană, care nu mi-a plăcut”

HotNews acum 7 ore
Preşedintele SUA Donald Trump i-a mărturisit lui Mark Rutte, pe care l-a primit joi la Casa Albă, că l-a susţinut pentru funcţia de secretar general al NATO, menționând că „a mai fost o altă persoană, care nu mi-a plăcut”. Unicul contracandidat al l

Vladimir Putin este de acord cu armistițiul cu Ucraina

Ziua Constanta acum 12 ore
Vladimir Putin a declarat, joi, într-o conferinţă de presă comună cu președintele belarus Aleksandr Lukaşenko, că Rusia este de acord cu propunerea de încetare a ostilităților, dar aceasta ar trebui să ducă la o „pace durabilă”, transmit agențiile i

Licitaţii publice - 14 martie 2025

Buna ziua Brasov acum 4 ore
Oraşul Ghimbav Judeţul Braşov Nr. 5060/04.03.2025 ANUNŢ privind vânzarea prin licitaţie publică a unor imobile-terenuri aparţinând domeniului privat al Oraşului Ghimbav, înscrise în CF n

Premierul Ciolacu, despre noile cărți de identitate și datele privind sexul persoanei: „Nu vom permite strecurarea perfidă a unor elemente woke”

HotNews acum 13 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, într-o postare pe Facebook, că viitoarele cărți electronice de identitate vor avea informații legate de sexul persoanei, nu de „gen”, șeful Guvernului spunând că nu va permisă „strecurarea perfidă a unor elemente

Dominic Fritz: Sunt ruşinat de nominalizarea lui Donald Trump pentru Premiul Nobel pentru Pace de către SNSPA/ Propunerea vrea să fie pupicul oficial al României pe condurul preşedintelui american

News.ro acum 11 ore
Vicepreşedintele USR, Dominic Fritz, care este şi primarul municipiului Timişoara, a afirmat că este ruşinat de propunerea SNSPA de a-l nominaliza pe preşedintele american, Donald Trump, pentru Premiul Nobel pentru Pace. Fritz spune că, prin această

Cristian Terheș și-a depus la BEC dosarul de candidatură. Europarlamentarului a candidat și în 2024

HotNews acum 13 ore
Europarlamentarul Cristian Terheș a depus la Biroul Electoral Central dosarul de candidatură la alegerile prezidențiale din mai, el având susținerea Partidului Național Conservator Român. Dosarul, însoțit de cele 200.000 de semnături de susținere a

SUA: Un judecător dispune reangajarea a mii de bugetari concediați de Administrația Trump

HotNews acum 10 ore
Un judecător din statul american California a emis joi o hotărâre prin care obligă șase agenții federale să reangajeze mii de funcționari recent concediați în cadrul măsurilor noului președinte Donald Trump de restructurare a aparatului bugetar, tra

Vremea

București
acum

11°
vin.

11°/21°
sâm.

14°/24°
dum.

11°/21°
lun.

4°/11°
Iasi
acum

14°
vin.

14°/22°
sâm.

12°/23°
dum.

5°/11°
lun.

1°/7°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/17°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/18°
lun.

4°/9°
Cluj-Napoca
acum

vin.

8°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

6°/14°
lun.

-1°/8°
Timisoara
acum

vin.

8°/19°
sâm.

12°/22°
dum.

8°/13°
lun.

-0°/8°