Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Urare de Anul Nou: Să aveţi un 2009 plăcut!

Publicat in Adevarul, marți 26 noiembrie 2013 ·

Băsescu şi Ponta îşi împart ghionţi de imagine. Antonescu recită şi el vorbe de duh la adresa oricărui posibil contracandidat la fotoliul de la Palatul Cotroceni. Iar noi, spectatorii nevinovaţi dar posesori de vot, ar trebui să navigăm ambetaţi printre perdelele de fum întinse de echipele de zgomot ale politicienilor.

Cel puţin, aşa speră păpuşarii acestei piese de teatru. Ceea ce trăim, şi vom trăi anul viitor, nu este decât un scenariu reîncălzit.

L-am trăit în 2009. Când am avut, la fel ca acum, o coaliţie de guvernare zdrobitoare, PDL-PSD. Care s-a năruit ca un castel de nisip în perspectiva alegerilor prezidenţiale de la sfârşitul acelui an, când chalengerul Mircea Geoană a reuşit performanţa să ia bătaie de la Traian Băsescu deşi avea toţi aşii-n mână.

În 2014, avem o situaţie la indigo. Cu un Victor Ponta aflat la manşa Guvernului şi forţat de PSD să candideze la Cotroceni şi un Crin Antonescu care vine dintr-o poziţie de outsider, întâmplător aflat la şefia Senatului ca şi Geoană în 2009.

Ce urmează, este secretul lui Polichinelle. Toate analizele docte care ni se servesc la tv şi toate motivele subtile din care, vezi Doamne, Antonescu şi Ponta nu se mai înţeleg, iar PNL şi-a redescoperit subit vocaţia de dreapta sunt doar pretexte. În realitate, lucrurile sunt simple. Fotoliul de preşedinte este important în ecuţia de putere din România iar PNL şi PSD şi-l doresc. Este un post cheie, aşa cum este el creionat de Constituţie. Iar „locatarul” lui vremelnic „face jocurile”. E cineva atât de naiv încât să accepte că PSD va ceda poziţia de vioara-ntâi a coaliţiei? Mai ales în condiţiile raportului de forţe cu liberalii! E vreo surpriză că PNL visează să dea lovitura şi să câştige poziţia dominantă în politica românească?

Scenariul 2014 este clar şi l-am trăit recent (2009). Inevitabil, alianţa PSD-PNL se va rupe iar Ponta şi Antonesc

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Peste 200 de percheziții în județul Botoșani. Acte de identitate românești false pentru cetățeni RUȘI, ucraineni și moldoveni

Gandul acum 19 minute
Pe raza județului Botoșani sunt efectuate 206 percheziții, au transmis reprezentanții Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ). Perchezițiile vizează o reţea care, prin intermediul unor funcţionari publici dintr-un serviciu

Curtea Constituțională discută azi contestația la numirea lui Mihai Busuiov în funcția de judecător CCR

HotNews acum 2 ore
Curtea Constituţională a României discută marţi sesizarea privind numirea lui Mihai Busuioc în funcţia de judecător CCR, potrivit calendarului instituției. Astfel, pe ordinea de zi a ședinței CCR a fost inclusă „sesizarea de neconstituționalitate a

Informări publice - 1 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 6 ore
BUTA LILIANA anunţă că s-a emis de către PRIMĂRIA MUNICIPIULUI SĂCELE – Autorizaţia de Construire nr. 37 din 13.03.2025, pentru „CONSTRUIRE LOCUINŢE CUPLATE”, str. Paltinului, nr. 28 Săcele - Braşov.

Plafonarea preţurilor la energie electrică încetează de la 1 iulie. Persoanele vulnerabile vor beneficia de vouchere energetice de 50 de lei / Recomandările ANRE

News.ro acum 47 minute
Plafonarea preţurilor la energie electrică încetează de la 1 iulie, ceea ce înseamnă că preţul plătit pentru energia electrică va fi cel stabilit de consumator împreună cu furnizorul. Persoanele vulnerabile vor beneficia de vouchere energetice de 50

Plafonarea tarifelor pentru poliţele RCA este eliminată de la 1 iulie. Ce spun reprezentanţii ASF şi asigurătorii

News.ro acum 3 ore
Plafonarea tarifelor pentru poliţele RCA este eliminată de la 1 iulie, însă eprezentanţii ASF şi majoritatea asigurătorilor susţin că măsura va genera modificări minore în privinţa nivelului acestora. Viorel Vasile, şeful Safety Broker, liderul pieţ

Judecătoria Ploieşti, aşteptată să decidă asupra liberării condiţionate a Elenei Udrea

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Judecătoria Ploieşti este aşteptată să se pronunţe, marţi, cu privire la cererea de liberare condiţionată din penitenciar a fostului ministru al Turismului, Elena Udrea, condamnată în dosarul „Gala B

Guvernul rus analizează acordarea de facilităţi fiscale pentru Gazprom, posibil în detrimentul altor producători de gaze

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Autorităţile de la Moscova iau în calcul acordarea unor scutiri fiscale pentru gigantul energetic Gazprom, potrivit unei surse guvernamentale, în timp ce alte companii din sector, precum Novatek şi R

Accident mortal într-un sens giratoriu din Ilfov

Mediafax acum 2 ore
Un bărbat de 70 de ani a murit, iar o femeie de 61 de ani a fost rănită, în urma unui accident între două mașini la intrarea într-un sens giratoriu din Balotești, județul Ilfov. Potrivit Poliției Ilfov, accidentul a avut loc luni seara, în localitat

Google semnează un acord istoric pentru a cumpăra energie din fuziune nucleară

G4Media acum 58 minute
Google a semnat un acord istoric prin care va cumpăra energie din fuziune nucleară, de la Commonwealth Fusion Systems (CFS), o companie americană specializată în energia de fuziune, startup derivat din MIT, pentru a contribui la calea către o energi

Reducerile ajutorului extern al SUA ar putea provoca 14 milioane de decese, potrivit unui studiu

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Reducerile administraţiei Trump la Agenţia SUA pentru Dezvoltare Internaţională (USAID), care furnizează 40% din fondurile umanitare la nivel mondial, ar putea duce la 14 milioane de decese, potrivit

Vremea

București
acum

24°
mar.

19°/31°
mie.

19°/29°
joi

19°/31°
vin.

21°/34°
Iasi
acum

20°
mar.

15°/26°
mie.

13°/27°
joi

15°/30°
vin.

18°/33°
Constanta
acum

25°
mar.

19°/27°
mie.

18°/26°
joi

19°/26°
vin.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

14°/27°
mie.

11°/28°
joi

15°/32°
vin.

18°/35°
Timisoara
acum

26°
mar.

17°/32°
mie.

16°/35°
joi

17°/38°
vin.

20°/41°