Liberalii continuă să-l ia peste picior pe senatorul PSD Mircea Geoană. Deputatul PNL Gigel Ştirbu a declarat marţi că Geoană că nu are nicio şansă să-şi păstreze locuinţa de protocol devenind Înalt reprezentant al guverrnului, pentru că această funcţie este incompatibilă cu cea de senator.
“În ultimul timp, foarte multă lume încearcă din răsputeri să îi găsească domnului Mircea Geoană o funcție de demnitar care să-i permită să rămână în locuința de protocol la care de foarte multă vreme nu mai are dreptul. (…) Ce servicii poate presta acum domnul Geoană la Palatul Victoria este greu de estimat. Domnia sa nu a fost în stare să presteze pentru propria persoană, nici cu ocazia alegerilor prezidențiale din 2009 și nici când a deținut a doua funcție în stat”, se arată îmtr-un comunicat de presă al deputatului PNL. Mircea Geoană va fi promovat „Înalt reprezentant al Guvernului” şi se va ocupa de proiecte strategice şi de diplomaţie publică
Gigel Ştirbu îşi continuă ironiile spunând că Geoană ar putea să apeleze la Parlament “pentru organizarea unei chete pentru obținerea unei sume suficiente pentru achiziționarea unui spațiu locativ decent”.
“În al doilea rând, domnul Geoană nu poate ocupa un astfel de post, din cauză că statutul de senator este incompatibil cu funcția vehiculată și nu este indicat ca domnia sa să dea cu subsemnatul la ANI. Drept urmare, cade și această variantă prin care domnul Geoană încearcă să rămână în locuința de protocol.
Ca fost președinte pentru o noapte, domnului Geoană i se cuvine cel mult o garsonieră. Dar cum sunt convins că un spațiu de 48 de m2 nu-i este suficient actualului senator PSD de Dăbuleni, există două soluții: fie solicită un CAR de la Fundația Omenia (un credit de la bancă nu este indicat în aceste zile din motive cunoscute), fie apelează la colegii săi din Parlament pentru organizarea unei chete