Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Anchetă la Spitalul Judeţean din Ploieşti. Un medic a denunţat lipsurile din această unitate

Publicat in Romania Libera, marți 26 noiembrie 2013 ·

Ministerul Sănătăţii a dispus o anchetă la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti, după ce în presa locală a fost publicată o scrisoare a unui medic, ce face referire la neajunsurile din această unitate spitalicească.

”Ca urmare a informaţiilor apărute în mass-media cu privire la declaraţiile unui medic primar chirurgie generală, astăzi, 26 noiembrie 2013, ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a dispus demararea unei anchete la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti.

Echipa de control va fi formată din Corpul de Control a Ministrului Sănătăţii şi DSP Prahova”, se arată într-un comunicat al Ministerului Sănătăţii remirs RL.

Articolul la care se face referire a apărut, săprămâna trecută în publicaţia Telegrama. În materialul respectiv sunt publicate pasaje din scrisoarea care ar fi fost trimisă redacţiei ziarului respectiv. Chirurgul Dan Oprea spune despre spitalul din Ploieşti că este în situaţia în care ”am ajuns să-mi fie ruşine să spun unde lucrez. Şi totuşi iubesc din toată inima mea acest spital umilit, abandonat de toţi”.

Chirurgul mai scrie că dotările sunt foarte vechi şi că nu se fac investiţii.

”Nu sunt bani pentru nimic… O instalaţie de sterilizare cu etilenoxid zace de peste un an şi nu se poate repara, deşi compresorul buclucaş nu costă mai mult de 2.000 euro. Noi folosim bisturie electrice de unică folosinţă, de zeci de ori, aţă cu ac sertizat se găseşte sporadic, de bază fiind tot aţa din timpurile doctorului Andreoiu, un mare chirurg prahovean de la care s-au inspirat multi alţi chirurgi de renume. Pense Liga Sure? Un lux sporadic. Disector ultrasonic - rachetă cosmică… Halate, câmpuri moi, de pe vremea lui Pazvante”, se arată în scrisoarea publicată în ziarul din Prahova.

”Dacă vrei să tratezi un bolnav, nu reuşeşti să foloseşti aceeaşi schemă de tratament măcar 6-7 zile. Îţi vine să urli când zilnic ţi se schimbă ant

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 4 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 4 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Pedepse de peste cinci ani de închisoare pentru manelistul Dani Mocanu şi pentru fratele acestuia, într-un dosar în care au fost judecaţi pentru tentativă de omor. Decizia nu e definitivă

News.ro acum o ora
Manelistul Dani Mocanu, în actele oficiale Daniel Mocanu, şi fratele acestuia, Ionuţ Nando Mocanu, au fost condamnaţi pentru tentativă de omor şi tulburare a ordinii şi liniştii publice, în urma unui scandal petrecut în anul 2022, în incinta unei st

Zelenski vede „o șansă reală” de a pune capăt conflictului cu Rusia: „Suntem aproape de primul pas în încheierea oricărui război”

HotNews acum 54 minute
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri, 14 martie, că vede o oportunitate concretă de a pune capăt războiului cu Rusia, după ce Ucraina a acceptat propunerea SUA pentru un armistițiu de 30 de zile. Moscova a transmis însă că va

Ce l-a nedumerit pe MM Stoica în Craiova - U Cluj: „Să nu se supere nimeni, dar...”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Mihai Stoica, 59 de ani, președintele Consiliului de Administrație de la , a comentat , câștigat de olteni cu 3-0.

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 8 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins/ Trei autoturisme, două microbuze şi patru motociclete, distruse - FOTO

News.ro acum 3 ore
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

Mark Carney a depus jurământul pentru a prelua funcția de prim-ministru al Canadei. Ce spune despre colaborarea cu Donald Trump

HotNews acum 36 minute
Mark Carney, fost guvernator al Băncii Centrale a Canadei, a depus vineri jurământul ca prim-ministru al Canadei, succedându-l pe Justin Trudeau, care a condus țara timp de mai bine de nouă ani. În primul său discurs oficial, Carney a subliniat că a

Putin i-a promis lui Trump că va cruța trupele ucrainene din Kursk. Nu fără a pune condiții imposibile

Ziare.com acum 43 minute
Donald Trump l-a îndemnat vineri, 14 martie, pe Vladimir Putin, să cruţe trupele ucrainene pe care Rusia le împinge afară din regiunea Kursk, un apel pe care liderul de la Kremlin a declarat că îl va onora dacă acestea se predau, relatează Reuters.

Vremea

București
acum

12°
sâm.

12°/25°
dum.

13°/22°
lun.

3°/13°
mar.

0°/5°
Iasi
acum

15°
sâm.

12°/24°
dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/4°
Constanta
acum

10°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/18°
lun.

6°/13°
mar.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/12°
lun.

-2°/6°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

16°
sâm.

13°/21°
dum.

6°/13°
lun.

2°/9°
mar.

-0°/6°