Fără număr a fost numărul paselor reuşite în prima repriză de nemţii şi străinii lui Schalke. Asta ca să vorbim pliaţi pe gusturile lui Laurenţiu Reghecampf. În limbaj fotbalistic, echipa lui Jens Keller a stăpînit primele 45 de minute cu autoritatea celui mai bine pregătit. Cu ochi expert, Ilie Dumitrescu remarca la pauză aportul ofensiv al fundaşilor laterali ai lui Schalke, Uchida şi Aogo. Cavaler, fostul mare atacant trecea totuşi sub tăcere randamentul aproximativ al “benzilor” steliste: Prepeliţă cu Adi Popa pe dreapta şi Latovlevici cu Tănase pe stînga.
Împinşi de problemele de efectiv, steliştii au apelat la improvizaţie. Improvizaţia a fost noţiunea de bază pentru Steaua la meciul contra lui Schalke. Prepeliţă şi Ionuţ Neagu în “11″-le de start, apoi, imediat după reluarea jocului, Varela în locul unui Ionuţ Neagu între mediocru şi comic. Şi mai spre sfîrşit, cînd Iancu şi Stanciu au intrat pe teren, am avut impresia că la noi tinereţea este pusă prea uşor la colţ. Sub tot soiul de pretexte.
Steaua şi-a încheiat campania de Champions League pe teren propriu cu un soi de hărnicie nici foarte producătoare, nici foarte atractivă. Cîştigul real al acestei toamne sărace în puncte este italianul Piovaccari. Omul munceşte, se dedică, pune capul în pumnul portarului advers. Tănase a rămas egal cu el însuşi în mediocritate, Chipciu aleargă după forma de altădată. Din păcate, o dată cu muşchiul lui Pintilii, ceva s-a mai rupt la finalul primei reprize de la Basel. Şi pentru Steaua, şi pentru echipa naţională.
Şi mai e ceva foarte important care trebuie spus. Trufia de la începutul meciurilor din grupă este explicaţia cea mai simplă pentru hăul din tribunele Arenei Naţionale. Zidul ridicat în jurul echipei de jucătorii înşişi şi de antrenor a funcţionat impecabil. Obrăzniciile şi ironiile ieftine au îndepărtat oamenii, nu timpul urît.
Fără numă