Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nu mai e cale de împăcare! Dinu Patriciu, dosar penal din cauza soţiei. Vezi ce s-a întâmplat!

Publicat in Libertatea, marți 26 noiembrie 2013 ·

Dinu Patriciu (63 de ani) va fi iar subiect de dosar penal. Acuzaţiile se referă la o posibilă falsificare a expertizei psihiatrice depuse la dosarul în care soţia sa, Dana Rodica, vrea să-l declare nebun pentru a putea controla averea colosală a omului de afaceri.

Nemulţumită că la dosarul în care încearcă să dovedească faptul că soţul său nu mai are capacitatea mentală de a avea grijă de averea evaluată la peste 2,3 miliarde de euro, a ajuns o expertiză medico- legală ce arată fix contrariul celor susţinute de ea, Dana Rodica Patriciu a încercat să-i determine pe judecători să sesizeze Parchetul cu suspiciuni de fals intelectual. Pentru a verifica situaţia creată, magistraţii i-au făcut pe plac soţiei lui Dinu Patriciu şi le-au cerut anchetatorilor să deschidă un dosar penal în cuprinsul căruia ar urma să dea explicaţii atât omul de afaceri, cât şi medicii care au decis că acesta este sănătos tun.

Consoarta celui considerat ani la rând cel mai bogat român a vrut şi ca dosarul să fie suspendat până se va lămuri partea penală a cazului, însă de data aceasta judecătorii i-au refuzat cererea.

Articolul in Libertatea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Radu Mazăre a ieşit din închisoare: „Nu mă mai interesează sub nicio formă viaţa publică”

HotNews acum 2 ore
Radu Mazăre a declarat luni, după ce a ieşit din Penitenciarul Jilava, că nu îl mai interesează viaţa publică „sub nicio formă”, susţine că nu a fost speriat în închisoare, dar pentru el a fost „suficient”. Radu Mazăre la ieșirea din penitenciarFoto

Consilier judeţean din Arad, rănit după ce un bolovan a căzut de pe versant şi a lovit partea din faţă a maşinii / Autoturismul a intrat în coliziune cu o autoutilitară

News.ro acum 20 minute
Un consilier judeţean din Arad a fost rănit, luni, pe DN 79 A, după ce un bolovan a căzut de pe versant şi a lovit partea din faţă a maşinii. Autoturismul a intrat în coliziune cu o autoutilitară. ”La data de 27 mai a.c., în jurul orei 18.00, poliţi

România are un nou șef de Stat Major al Forţelor Aeriene. Cine este general-maiorul Leonard-Gabriel Baraboi

Ziare.com acum 4 ore
În cadrul unei ceremonii la care au participat ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, şi şeful Statului Major al Apărării, Gheorghiţă Vlad, general-maiorul Leonard-Gabriel Baraboi a fost învestit, luni, 27 mai, în funcţia de şef al Statului Maj

Ministerul Finanţelor: Deficitul bugetar a crescut la 3,24% din PIB în primele patru luni ale anului, adică la 57,29 miliarde lei, dublu faţă de perioada similară a anului trecut

News.ro acum 3 ore
Execuţia bugetului general consolidat în primele patru luni ale anului 2024 s-a încheiat cu un deficit de 57,29 miliarde lei, respectiv 3,24% din PIB, faţă de deficitul de 27,35 miliarde lei, respectiv 1,70% din PIB aferent primelor patru luni ale a

Politician PNL, strivit în propria maşină de un bolovan căzut de pe munte. A fost transportat la spital cu elicopterul SMURD

Adevarul acum 55 minute
Un politician PNL din Arad, în vârstă de 34 de ani, a fost rănit grav, după ce mașina în care se afla a căzut un bolovan de pe versant, în zona localităţii Gurahonţ. Tânărul a fost transportat la spital cu elicopterul SMURD.

George Tuță, despre Clotilde Armand: Se laudă în 4 ani de zile cu o GROAPĂ pe care o sapă acuma într-un cartier din nordul Capitalei

Gandul acum 2 ore
George Tuță, candidatul PSD-PNL la primăria sectorului 1, a declarat pentru reporterii Gândul.ro că actualul primar al sectorului 1, Clotilde Armand, nu a reușit să sape nici măcar o groapă pentru a construi o școală în sector, în condițiile în care

Șofer de autobuz pentru elevi prins băut la volan. A fost amendat și lăsat pieton pentru 90 de zile

Ziare.com acum 3 ore
Şoferul unui autobuz destinat special pentru transportul elevilor a fost prins de poliţişti, luni, 27 mai, în timp ce conducea sub influenţa alcoolului. Testul făcut de oamenii legii a indicat o alcoolemie de 0,28 mg/l alcool pur în aerul expirat. B

Care este suma pe care statul român o va acorda pentru repatrierea cetăţenilor români decedaţi în străinătate

Adevarul acum 3 ore
Statul român va suporta cheltuielile de repatriere a cetăţenilor români decedaţi în străinătate, la solicitarea familiei. Este vorba de 5.000 de euro, potrivit unui proiect legislativ adoptat în Senat.  

Cel mai longeviv guvernator al unei bănci centrale din lume va obţine un nou mandat în România

Adevarul acum 2 ore
Cel mai longeviv guvernator al unei bănci centrale din lume, Mugur Isărescu, este pregătit să fie confirmat pentru un nou mandat de cinci ani, parlamentarii urmând să voteze până la finalul lunii viitoare prelungirea acestuia, transmite Bloomberg.

O nouă zi liberă pentru elevi și profesori. De ce și când a fost stabilită

Ziare.com acum 4 ore
Miercuri, 5 iunie, este Ziua Învățătorului 2024. Cu această ocazie, elevii și profesorii au zi liberă, în premieră la nivel național, după marea grevă a profesorilor. Totul se face conform noului contract colectiv de muncă (CCM) la nivel de sector –

Vremea

București
acum

18°
lun.

12°/21°
mar.

13°/22°
mie.

14°/24°
joi

15°/26°
Iasi
acum

17°
lun.

10°/18°
mar.

13°/21°
mie.

14°/22°
joi

13°/25°
Constanta
acum

15°
lun.

12°/17°
mar.

14°/18°
mie.

14°/20°
joi

15°/20°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

11°/21°
mar.

12°/19°
mie.

11°/19°
joi

12°/18°
Timisoara
acum

17°
lun.

14°/26°
mar.

11°/24°
mie.

12°/24°
joi

13°/25°