Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ultimul "urs" aruncă prosopul

Publicat in Curierul, miercuri 27 noiembrie 2013 ·

Investitorul britanic Hugh Hendry, după ce a mizat în ultimii ani pe revenirea crizei şi pe deflaţie, spune că trendul pozitiv este precumpănitor

Colapsul anticipat de el ar putea veni chiar şi peste trei ani şi jumătate

"Nu mă pot privi în oglindă; tot ce am crezut trebuie să resping"

Escaladarea de noi şi noi maxime pe Bursa americană, dar şi pe alte categorii de risc îi determină pe tot mai mulţi dintre "urşii" care mizau pe o criză majoră să capituleze. Ultimul care se declară învins de trendul favorabil este Hugh Hendry, manager de fonduri care la Eclectica Asset Management are în administrare 800 milioane de dolari. La o conferinţă pe teme privind piaţa cuprului, acesta a declarat că traiectoria pieţelor îl obligă să îşi revizuiască prognozele negative. "Nu mai pot spune că sunt bearish. Când pieţele devin parabolice, oamenii care trăiesc în ele devin urmăritori ai trendului, deoarece oamenii care gândesc din punct de vedere calitativ deja au fost scoşi din piaţă", a declarat Hendry potrivit publicaţiei InvestmentWeek citată de portalul financiar Zero Hedge.

Războiul valutar dintre SUA şi China este cel care creează un cerc virtuos în economie. Programele de relaxare monetară ale Rezervei Federale Americane creează dolari care merg în investiţii în China, iar presiunea pe moneda chineză rezultă într-un "boom" investiţional. Producţia sporită permite menţinerea scăzută a aşteptărilor inflaţioniste, ceea ce lasă loc Fed să slăbească încă şi mai mult politica monetară. Este o spirală favorabilă pentru activele de risc, pe care Hendry nu a anticipat-o. "Nu mă pot privi în oglindă; tot ce am crezut trebuie să resping. Acest mediu nu are sens decât prin prisma trendurilor", a mai spus acesta.

Capitularea urşilor, semn al finalului trendului pozitiv?

Investitorul britanic afirmă că a devenit pozitiv pe acţiunile ame

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum 5 ore
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

Alertă de tsunami declanşată după un cutremur cu magnitudinea de 7,3 în largul coastelor din Alaska

News.ro acum 17 minute
Un cutremur cu magnitudinea de 7,3 s-a produs miercuri seara în largul coastelor din Alaska, la numai 20 de km adâncime, ceea ce a declanşat o alertă de tsunami, relatează AFP. Epicentrul se află la 87 de kilometri sud de Sand Point, un mic sat din

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum 8 ore
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum 8 ore
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

Vânzări diverse - 17 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 2 ore
În data de 19 şi 20 iulie 2025, de la orele 10:00, vindem bunuri casnice, de birou, mobilier şi altele, la adresa: Braşov, str. Aurel Vlaicu nr. 55. Tel. 0726.746.364.

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum 6 ore
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 7 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 8 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Grindeanu: Ce-o fi fost în mintea domnului Pîslaru? Să aibă curaj şi să le spună clar românilor dacă domnia sa consideră că proiectele începute nu mai trebuie finalizate. Pentru că din declaraţiile sale aşa pare

G4Media acum 8 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, miercuri, că deja se circulă pe multe dintre tronsoanele de autostradă despre care „unii spun că nu vor mai fi construite”, transmite Agerpr

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum 8 ore
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Vremea

București
acum

19°
joi

18°/33°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/31°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

19°
joi

18°/29°
vin.

15°/24°
sâm.

14°/29°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

19°
joi

19°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/27°
dum.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

14°
joi

14°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/32°
Timisoara
acum

14°
joi

12°/19°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/33°
dum.

19°/38°