Perioada interbelică aduce cu sine o „ofensivă” a spionajului sovietic, în general, care a recuperat rapid decalajul faţă de agenţiile de informaţii vestice, şi, în special, folosirea „armei sexului” pe „frontul secret”. Dispunând de agente cu o personalitate marcantă şi, desigur, cu un deosebit farmec personal, spionajul sovietic a reuşit să penetreze medii politice, dar şi culturale, ştiinţifice, având ca „ţinte” personalităţi importante ale acestora.

Unele din aceste acţiuni au rămas multă vreme secrete şi pentru a nu compromite prestigiul de care se bucurau în perioada respectivă, dar şi mai târziu, aceste personalităţi. De fapt, nu prestigiul lor poate fi pus în discuţie, ci faptul că, în „vâltoarea” relaţiilor sentimentale, au pierdut din vedere faptul că pot deveni „ţinte” ale unor acţiuni informative, dar se pare că nici nu s-au bucurat de prea multă protecţie din partea serviciilor de contraspionaj din Statele Unite şi Europa de vest.

„Iubirea era lumea şi filozofia ei...”

Născută în Ucraina, Baronesa Moura Budberg (Maria Ignatievna) (1891-1974) a fost căsătorită mai întâi cu un diplomat ţarist care a sfârşit prin a fi executat în 1919. Ulterior, s-a căsătorit cu baronul Nikolai von Budberg-Bönningshausen, devenind şi amantă a lui R. H. Bruce Lochart, agent secret în URSS al serviciului de spionaj britanic. Despre ea Lockhart va scrie: „Iubirea era lumea şi filozofia ei...” . Se pare că, măcar în acest caz, Lochart, „unul din cele mai briliante personaje ale generaţiei sale”, s-a înşelat, căci se va dovedi că, de fapt, nu sentimentele o însufleţeau pe baroană, ci însărcinările pe care le primise din partea conducătorilor spionajului sovietic. Într-adevăr, probabil că Moura acceptase să devină agenta NKVD pentru a i se face uitată „originea sa nesănătoasă”. În această calitate s-a remarcat în mod deosebit, ajungând să fie numită