Peste 4.800 de permise de port-armă au fost anulate sau suspendate în primele zece luni ale acestui an. 95% din armele letale deţinute de persoanele fizice sunt arme de vânătoare şi tir.
În cele zece luni ale anului 2013, la nivel naţional, au fost dispuse 3.791 de măsuri de anulare şi 1.031 de măsuri de suspendare a dreptului de deţinere, port şi folosire a armelor letale şi neletale, atât ca urmare a acţiunilor naţionale desfăşurate în perioada menţionată, cât şi pe baza datelor şi informaţiilor obţinute de poliţiştii structurilor de arme, explozivi şi substanţe periculoase.
De asemenea, au fost indisponibilizate în vederea confiscării 2.869 de arme şi 167.658 bucăţi cartuşe de diferite calibre, comparativ cu 1.857 de arme şi 62.964 de bucăţi cartuşe indisponibilizate în perioada similară a anului trecut.
Situaţia statistică la nivel naţional a deţinătorilor de arme de foc, precum şi a armelor deţinute de către aceştia, relevă faptul că, în România, în prezent, 164.298 de persoane fizice deţin 214.015 arme (117.632 arme letale – 0,59 la 100 de locuitori şi 96.383 arme neletale – 0,48 la 100 de locuitori.
Mai mult, din totalul armelor letale deţinute de persoanele fizice, 103.381 sunt arme de vânătoare, iar 8.105 sunt arme de tir, ceea ce reprezintă aproximativ 95% din total.
„Comparativ cu alte state, al căror număr de locuitori este mai mic decât cel al României, trebuie menţionat că ţara noastră, în anul 2012, se situa pe ultimul loc în Europa în ceea ce priveşte numărul de arme de foc letale pe cap de locuitor, respectiv 0,7 arme la 100 de locuitori. În acest sens exemplificăm Ungaria cu 5,5 arme, Bulgaria 6,2 arme, şi Austria 21,9 arme”, se arată într-un comunicat emis de Poliţia Română.
Activităţile poliţiei de prevenire şi control
În perioada 2012 - 2013 au fost declanşate şi des