În lumea asta prost schimbată, croită cu ață veche, pe stofe noi postmoderniste, electronice și digitale, - o "e-lume (mai bine , "ne-lume") - se poate ca o bucurie să fie și dintr-un deces.
De ce mă bucur când aflu că s-a mai dus un corifeu al artelor, un mare compozitor român de muzică ușoară/pop Temistocle Popa ? Mă "bucur" într-un anume fel... Pentru că lumea nu i-a trecut plecarea în anonimat.
Nu l-a ignorat. Lumea nu l-a uitat: ziarele, prietenii, mediul muzical... de aia mă bucur. Sau mai precis constat o undă de omenie și aprecire pentru un om care o merita și mai mult în partea post-revoluționară a vieții... Căci el a scris, pentru bucurie, fericire, dragoste, pentru oameni. Și, chiar dacă a făcut-o și pentru Omul - cine știe, știe - chestia nu a durat decât o seară...
Pe vremea muzicii ușoare, și a marilor ei festivaluri, pe scurt, când acest gen era viu, zic, "Temi"era o fabrică de șlagăre. "Temi", sau cum îi spuneau unii în glumă "Popistocle", avea un stil sobru, dar cald și deloc distant.
Nu prea l-am văzut, la atâtea ediții de la Mamaia și nu numai, râzând copios, ci zâmbind cald și amabil. Avea o privire cu care te învăluia ca o mantie cu tandrețe. Era un om senin.
În comparație, de pildă, cu Gigi Grigoriu, alt izvor nesecat de șlagăre, care era expansiv,"nebun", senzual, mult mai pământean și de care, jur, acum mi-e dor, deși ne-am rivăluit și nu ne-am vorbit cu anii, ca doi fraieri...
Cântecele, șlagărele lui sunt pe primele locuri la tezaurul genului. La patrimoniu. Căci cred că și azi, tineri și foarte tineri, și sunt destui, care mai au respectul pentru nostalgiile părinților știu măcar să fredoneze cântecele lui Temi: Lalele, Cu cine semeni dumneata?, Trecea fanfara militară, Gioconda se marită, Inimă (... de ce nu vrei să-mbătrânești), Maicuță, îți mulțumesc, În rândul patru... Lista uriașă îl va face nemuritor
