Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Opt imigranţi români acuzaţi de căsătorii de convenienţă riscă deportarea din Statele Unite

Publicat in Gandul, marți 26 noiembrie 2013 ·

Opt imigranţi români suspectaţi că au făcut căsătorii de convenienţă în Statele Unite riscă să fie deportaţi, relatează site-ul publicaţiei Idaho Business Review.

Procurorii americani îi acuză pe cei opt români, aflaţi în statul Idaho de zece ani, de fraudă privind imigraţia, cerând deportarea acestora.

Procurorul Wendy Olson a declarat că şapte dintre români deja au recunoscut încălcarea legislaţiei privind imigraţia. Românii riscă să fie deportaţi din Statele Unite şi să primească interdicţie de a reveni.

"Nu doar că vor trebui să părăsească Statele Unite. Vor trebui să se gândească ce vor face cu casele şi afacerile din SUA", a explicat Olson.

Victor Raul F. (în vârstă de 32 de ani), Claudia Luminiţa B. (34 de ani), Ramona F. (32 de ani), Florin F. (33 de ani), Simona R. (31 de ani), Ştefan Csaba C. (32 de ani) şi Lucian Ioan B. (30 de ani) au recunoscut vinovăţia. Al optulea român a fost pus sub acuzare în octombrie.

Românii s-au mutat în Statele Unite în anul 2002, începând să lucreze pentru firme din zona Sun Valley. Însă procurorii susţin că cei opt au organizat căsătorii de convenienţă cu cetăţeni americani pentru a obţine cetăţenia Statelor Unite.

Opt imigranţi români suspectaţi că au făcut căsătorii de convenienţă în Statele Unite riscă să fie deportaţi, relatează site-ul publicaţiei Idaho Business Review.

Procurorii americani îi acuză pe cei opt români, aflaţi în statul Idaho de zece ani, de fraudă privind imigraţia, cerând deportarea acestora.

Procurorul Wendy Olson a declarat că şapte dintre români deja au recunoscut încălcarea legislaţiei privind imigraţia. Românii riscă să fie deportaţi din Statele Unite şi să primească interdicţie de a reveni.

"Nu doar că vor trebui să părăsească Statele Unite. Vor trebui să se gândească ce vor face cu casele şi afacerile din SUA", a explicat Olson.

Vic

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Românii vor putea călători fără vize în China. Se prelungește și perioada de ședere

Ziare.com acum 43 minute
China a anunţat vineri, 22 noiembrie, că cetăţenii români vor putea călători fără vize în această ţară începând cu 30 noiembrie 2024, potrivit Reuters. China îşi va extinde regimul fără vize pentru a include România, Bulgaria, Croaţia, Muntenegru, J

UPDATE - Un avion Tarom care ar fi trebuit să aterizeze la Timişoara a fost direcţionat la Cluj-Napoca, din cauza vântului /

News.ro acum 45 minute
Avonul Tarom care ar fi trebuit să aterizeze la Timişoara vineri, la ora 8.40, a fost direcţionat la Cluj-Napoca, comandantul luând această decizie din cauza vântului puternic de pe Aeroportul Timişoara. Aeronava va ajunge totuşi la Tmişoara în juru

Două femei din Capitală, suspectate de înşelăciune după ce au vrut să cumpere o mașină de 100.000 de euro cu ordine de plată false

Ziare.com acum 28 minute
Poliţiştii din Capitală au reţinut două femei suspectate de înşelăciune şi fals în înscrisuri sub semnătură privată. Cele două sunt acuzate că au vrut să cumpere un autovehicul de lux, a cărui valoare depăşeşte 100.000 de euro, dar au emis pentru ac

Alegeri prezidențiale 2024. De ce este importantă „ștampila de control” de pe spatele buletinului de vot

HotNews acum 31 minute
Pentru a fi validat, un buletin de vot pentru alegerile prezidențiale 2024 trebuie să îndeplinească mai multe cerințe, printre care și să aibă pe spatele său aplicată ștampila de control a secției de votare. Fără această ștampilă aplicată, votul va

Viktor Orban anunţă că îl va invita pe Netanyahu în Ungaria pentru a „sfida” mandatul de arestare al CPI

News.ro acum o ora
Premierul Viktor Orban, a cărui ţară deţine preşedinţia semestrială a UE, a anunţat vineri că îl va invita pe omologul său israelian Benjamin Netanyahu în Ungaria, pentru a protesta astfel faţă de decizia Curţii Penale Internaţionale (CPI) de a emit

De ce votul util înseamnă Nicolae Ciucă și nu Lasconi sau Geoană

G4Media acum 41 minute
Pentru cei care au înțeles pericolul PSD și pericolul blatului PSD-AUR opțiunea nu poate fi decât una singură: Nicolae Ciucă. A vota pentru o persoană nepregătită, în condiții de război în ascensiune la graniță, sau pentru a evita ascensiunea unui e

CAS/ INFORMARE – Servicii de prevenție, de depistare, confirmare și monitorizare a bolilor grave de care beneficiază gratuit persoanele asigurate

Ziarul Vaii Jiului acum 17 minute
Persoanele asigurate pot beneficia de servicii de prevenție, de depistare, confirmare și monitorizare a bolilor grave, decontate de sistemul asigurărilor sociale de sănătate. Pentru a beneficia de servicii de prevenție, o persoană asigurată trebuie

BLACK FRIDAY NISSA 2024: Extra Reduceri, Noutăți și Discounturi de până la 80%!

Cancan acum 51 minute
Black Friday la NISSA devine mai mult decât un eveniment de shopping – este o experiență complet reinventată! Cu reduceri spectaculoase de până la 80% și o selecție exclusivă de produse, campania din acest an introduce, în premieră, 5 elemente inova

Noul tren al CFR a reintrat în circulație: a plecat conform graficului din București

Wall-Street.ro acum 2 ore
Trenul IR16001 format din Săgeata Roşie 1 Coradia Stream a plecat vineri dimineaţa, la ora 5:40, din Bucureşti Nord către Braşov, conform graficului, potrivit informaţiilor oferite de către Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF). La ora 8:43, pr

Un bărbat din Arad a promis iubire eternă, pe Facebook, unor femei, apoi le-a amăgit și le-a făcut să îi trimită mii de euro

Libertatea acum 54 minute
Un bărbat din Arad s-a ales cu sume semnificative de bani, după ce a reușit să tragă pe sfoară două femei. Pentru a le stoarce de bani, acesta le-a promis iubire eternă și a recurs și la șantaj, conform News.ro.

Vremea

București
acum

vin.

2°/12°
sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

2°/7°
Iasi
acum

vin.

-1°/9°
sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-1°/6°
Constanta
acum

vin.

4°/15°
sâm.

4°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-3°/2°
sâm.

-7°/1°
dum.

-7°/1°
lun.

-1°/3°
Timisoara
acum

vin.

1°/7°
sâm.

0°/5°
dum.

-1°/6°
lun.

2°/7°