Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Elveția și Siebenbürgen, două țări gemene la hotarele de est și de vest ale Germaniei

Publicat in Revista22, marți 26 noiembrie 2013 ·

Ziarist și istoric venit din Elveția romandă, m-am gândit dintotdeauna - chiar înainte de a pătrunde misterele Transilvaniei - că trebuie să existe o anume înrudire între Elveția și Cele Șapte Cetăți. Numai că de multe ori adevărul îți apare așa, deodată, pe negândite.

Într-o zi, hoinărind prin Sibiu, pe stră­du­țele din orașul de jos, am intrat în Biserica Azilului, care se află în aceeași curte cu Azilul de bătrâni, și am descoperit, uluit, că, menționate încă din 1292, ele nu încetaseră niciodată să funcționeze. Tot atunci am aflat că prezența sașilor în zonă era atestată din 1243 și mi-am dat seama că alianța fondatoare a El­ve­ției, făurită prin jurământul țăranilor din Uri, Schwyz și Unterwald, data din 1291! Și când te gândești că noi, helveții, ne mândrim cu ve­chimea instituțiilor noastre! Am simțit do­rința să aflu mai multe și astfel am avut ia­răși un șoc când mi s-a spus că denumirea săsească a regiunii unde mă stabilisem – un sat din Mărginimea Sibiului, la poalele Carpaților - este Unterwald. Să faci atâția kilometri ca să treci dintr-un Unterwald într-altul, asta da, glumă a istoriei!

Dar câte lucruri n-am mai des­co­perit! Începând cu colonizarea germanilor, poruncită în plin secol al XII-lea de un rege ma­ghiar care a gândit să facă din platoul transilvănean - defrișat și cultivat de noii coloniști - o pavăză contra nă­vă­li­torilor de la Răsărit și o cheie cu care să ți­nă sub control trecătorile Carpaților. Și ță­ranii germanici încep să sosească, ade­me­niți de avantajele politice și economice: pri­vilegii speciale, libertatea de a se or­ga­niza, loturi de pământ primite în pro­pri­e­tate. Biserica de la Roma pune și ea umă­rul: călugări cistercieni din Burgundia clă­desc lângă Sibiu, la intrarea în defileul Ol­tului, splendida abație de la Cârța (1202). Pe la aceeași vreme, la 100 de kilometri mai încolo, neastâmpărații cavaler

Articolul in Revista22 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu comentează cazul Coldea: Mă bucur că justiţia funcţionează

Mediafax acum o ora
Marcel Ciolacu a fost întrebat, sâmbătă, în Timiş, despre cazul Coldea. „Mă bucur că în perioada mea de prim-ministru justiţia funcţionează şi constatam o oarecare normalitate: nu mai vedem girofarurile din timpul nopţii, oameni luaţi noaptea când p

UPDATE - Fetiţa de 8 ani dispărută dintr-o localitate din judeţul Botoşani a fost găsită decedată, cu urme de sânge, într-o lizieră de salcâmi / Unchiul ei, suspectat că a violat-o şi a ucis-o a fost prins

News.ro acum 26 minute
Fetiţa de 8 ani dispărută dintr-o localitate din judeţul Botoşani a fost găsită decedată, în noaptea de vineri spre sâmbătă, într-o lizieră de salcâmi de la marginea satului. Se presupune că a fost violată şi apoi ucisă de către unchiul său, Acesta

Ciolacu: Ţara noastră e o ţară foarte sigură. Rusia nu va ataca România

HotNews acum 29 minute
Premierul Marcel Ciolacu a dat asigurări, sâmbătă, că România este o ţară sigură şi că Rusia nu va ataca România, chiar dacă la graniţele ţării este un război. Marcel CiolacuFoto: Inquam Photos / George Călin „Ţara noastră e o ţară foarte sigură. Su

Marcel Ciolacu, despre bucata lipsă din autostrada A1: Cred că este una dintre cele mai mari ruşini ale României / Sorin Grindeanu: Într-o lună şi ceva ajung lucrările la zona de deal

News.ro acum 43 minute
Premierul Marcel Ciolacu a catalogat drept ”una dintre cele mai mari ruşini ale României” bucata de 10 kilometri de autostradă dintre Margina (judeţul Timiş) şi Holdea (judeţul Hunedoara) şi a precizat că acest tronson a creat un calvar pentru şofer

"Trei kilometri până la capătul lumii", film regizat de Emanuel Pârvu, a primit Premiul Queer Palm la festivalul de la Cannes

News.ro acum 2 ore
"Trei kilometri până la capătul lumii", film regizat de Emanuel Pârvu, a primit, sâmbătă, Premiul Queer Palm la Festivalul de la Cannes.

UPDATE - Vâlcea: O maşină a avariat o conductă de gaz şi s-au înregistrat scurgeri importante / 12 persoane, evacuate / Furnizarea gazului, oprită

News.ro acum o ora
O maşină a avariat o conductă de gaz în localitatea vâlceană Valea Cheii. S-au înregistrat scurgeri importante de gaz, iar pompierii evacuează persoanele din şase locuinţe învecinate. Furnizarea gazului a fost sistată. UPDATE: ISU Vâlcea precizează

Femeie de 72 de ani moartă după ce fiica ei care era la volan ar fi adormit și a intrat într-un TIR

Ziare.com acum 3 ore
O mașină a intrat într-un autotren în județul Galați, la ieșirea din localitatea Piscu spre Tecuci, în dimineața zilei de sâmbătă, 25 mai. Autoritățile transmit că femeia care conducea autoturismul ar fi adormit. În urma accidentului, mama șoferiței

Cod galben de furtuni, în mai multe judeţe din ţară

Mediafax acum 2 ore
Sâmbătă între orele 12.00 - 22.00, în zonele montane, în Crişana şi local în Maramureş şi Transilvania vor fi perioade cu instabilitate atmosferică. Aceasta se va manifesta prin intensificări ale vântului, vijelii (viteze în general de 55...65 km/h)

Parfumuri contrafăcute, în valoare de 4 milioane de euro, oprite în Portul Constanța

Wall-Street.ro acum 34 minute
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă împreună cu inspectori vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanța au descoperit în Portul Constanţa, 18.000 parfumuri, în valoare totală de 4.000.000 euro, bunuri susceptibile a aduce

Aterizare de urgență pentru elicopterul care îl transporta pe premierul armean Nikol Paşinian

HotNews acum o ora
Elicopterul care îl transporta pe premierul armean Nikol Paşinian a fost nevoit sâmbătă să efectueze o aterizare de urgenţă din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, relatează AFP. Prim-ministrul armean Nikol Pașinian susține o conferință de

Vremea

București
acum

25°
sâm.

15°/26°
dum.

13°/25°
lun.

12°/20°
mar.

14°/21°
Iasi
acum

25°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/24°
lun.

11°/19°
mar.

13°/21°
Constanta
acum

23°
sâm.

16°/23°
dum.

15°/18°
lun.

11°/16°
mar.

13°/19°
Cluj-Napoca
acum

25°
sâm.

12°/25°
dum.

10°/23°
lun.

11°/21°
mar.

11°/20°
Timisoara
acum

27°
sâm.

12°/27°
dum.

13°/24°
lun.

12°/26°
mar.

11°/24°