Hotelul Pullman din Bucureşti (fost Sofitel) va fi scos la vânzare, în ianuarie, pentru 20 de milioane de euro, pentru a acoperi o parte din datoriile World Trade Center Bucureşti (WTCB), proprietara hotelului, aflată în insolvenţă, anunță mediafax.ro, care citează surse apropiate situației.
Remus Borza, directorul Euro Insol, administratorul judiciar al World Trade Center, a declarat că ia în calcul varianta vânzării, potrivit sursei citate.
"Este prematur să comentăm o posibilă vânzare a hotelului, dar planul de reorganizare poate să prevadă foarte multe măsuri de recuperare a creanţelor, inclusiv vânzarea de active, transferul de business sau conversia creanţelor în acţiuni. În orice caz, este o hotărâre pe care o va lua adunarea creditorilor în primul trimestru al anului viitor", a spus Borza, citat de mediafax.ro
El a afirmat că valoarea datoriilor World Trade Center se ridică la 90 de milioane de euro, cei mai mari creditori fiind Fondul Proprietatea (cu 85% din sumă) şi Primăria Capitalei. Fondul Proprietatea a preluat o creanţă de la fosta AVAS, care la rândul său preluase datoria de la Ministerul Finanţelor. Instituţia garantase în 1991 un credit pe care WTCB l-a primit de la două bănci franceze dar nu l-a rambursat.
Hotelul este clasificat la patru stele, are 188 de camere şi 15 apartamente. Până în anul 2009 hotelul din apropierea Casei Presei a funcţionat sub brandul Sofitel, aparţinând, ca şi Pullman, grupului Accor, alături de Novotel şi Ibis. După ce grupul Accord a decis ca hotelurile Sofitel din întreaga lume să fie reclasificate la cinci stele, proprietarii unităţii de cazare din Bucureşti au hotărât ca aceasta să rămână la patru stele şi să funcţioneze sub brandul Pullman. Accor este prezent în 92 de ţări şi deţine 3.555 de hoteluri, cu aproape 456.000 de camere. Reţeaua Pullman numără peste 80 de hotelu