Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Circulaţie îngreunată pe drumuri naţionale din cinci judeţe, din cauza zăpezii. Care sunt zonele afectate

Publicat in BacauNet, marți 26 noiembrie 2013 ·

Circulaţia este îngreunată, marţi dimineaţă, pe drumuri naţionale din cinci judeţe, unde s-a depus un strat de zăpadă între unu şi trei centimetri, însă nu sunt porţiuni de drum închise sau blocate.

Centrul Infotrafic a anunţat marţi dimineaţă că nu sunt drumuri naţionale sau autostrăzi cu circulaţie întreruptă din cauza vremii nefavorabile sau a unor evenimente rutiere. Potrivit Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, în judeţul Vâlcea, pe DN 7A Voineasa – Obârşia Lotrului, între kilometri 50-91, s-a depus un strat de zăpadă de aproximativ doi centimetri. În judeţul Caraş-Severin, pe DN 57B Oraviţa – Anina, între kilometri 11-16 este un strat de zăpadă de aproximativ un centimetru. De asemenea, un strat de zăpadă de aproape un centimetru s-a depus şi pe porţiuni de drum din judeţele: Bihor – pe DN 1H la Sinteu şi pe DN 75 la Măgura; Alba – pe DN 67C la Sugag; Harghita – pe DN 13B Bucin – Borzon. În judeţul Sibiu, pe DN 7C Bâlea Cascadă este zăpadă frământată de unu-trei centimetri, potrivit CNADNR. Direcţiile Regionale de Drumuri şi Poduri au acţionat în total cu 156 de utilaje şi au răspândit 734 de tone de material antiderapant, în judeţele: Argeş, Prahova, Dolj, Vâlcea, Timiş, Caraş-Severin, Mehedinţi, Hunedoara, Cluj, Bistriţa, Bihor, Maramureş, Alba, Sălaj, Braşov, Mureş, Harghita, Covasna, Sibiu, Iaşi, Neamţ şi Suceava, a precizat CNADNR. Şi pe autostrada A3 Transilvania s-a intervenit preventiv cu trei utilaje şi au fost răspândite zece 10 tone de sare, potrivit sursei citate.

Sursa: Mediafax

Circulaţia este îngreunată, marţi dimineaţă, pe drumuri naţionale din cinci judeţe, unde s-a depus un strat de zăpadă între unu şi trei centimetri, însă nu sunt porţiuni de drum închise sau blocate.

Centrul Infotrafic a anunţat marţi dimineaţă că nu sunt drumuri naţionale sau autostrăzi cu circulaţie întreruptă d

Articolul in BacauNet >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Emisiunile zilei de vineri, 10 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 43 minute
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Atenționare de călătorie pentru Belgia transmisă de MAE. E grevă în transportul public

Ziare.com acum 2 ore
Cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Regatul Belgiei sunt atenționați de Ministerul Afacerilor Externe (MAE) că în perioada 12 ianuarie 2025, orele 22.00 - 13 ianuarie 2025, orele 22.00, va avea loc o manif

Crin Antonescu, despre varianta ca Marcel Ciolacu să candideze la prezidențiale: „Dacă mă susține, nu se pune problema”

Libertatea acum 6 ore
Crin Antonescu a declarat joi, 9 ianuarie, la Digi24, că a discutat telefonic cu premierul și președintele PSD, Marcel Ciolacu, care i-a transmis că îl susține la alegerile prezidențiale din primăvară, dar decizia finală se va lua la Congresul PSD.

Zeci de mii de oameni manifestează în Austria împotriva preluării puterii de către extrema dreaptă

News.ro acum 2 ore
Zeci de mii de persoane au manifestat joi la Viena pentru a spune „nu” unui cancelar de extremă dreapta, în condiţiile în care liderul Partidului Libertăţii (FPÖ), Herbert Kickl, negociază cu conservatorii formarea unui guvern, relatează AFP. „Mi-e

O nouă zi liberă pentru bugetari: Minivacanţă de patru zile

Mediafax acum 3 ore
„Pentru personalul din sistemul bugetar, ziua de 2 mai 2025 se stabileşte ca zi liberă”, potrivit proiectului de hotărâre de Guvern care figurează pe ordinea de zi a şedinţei de vineri. Potrivit documentului, pentru recuperarea zilei de muncă, insti

Au apărut dovezi că boţii ruşi l-au favorizat pe candidatul anti-NATO la alegerile prezidenţiale din Croaţia

News.ro acum 3 ore
Boţii ruşi au contribuit la lansarea unei „campanii de dezinformare pro-Kremlin” pe social media pentru a sprijini candidatul prezidenţial anti-NATO din Croaţia, a anunţat miercuri un grup de experţi, relatează POLITICO. Centrul pentru Rezilienţa In

UPDATE - Elev de 14 ani, înjunghiat de un coleg, într-o şcoală din Târgu Jiu/ Victima, transportată la spital/ ISJ anunţă că face o anchetă internă/ Copilul rănit, operat de urgenţă

News.ro acum 9 ore
Un elev de 14 ani a ajuns la spital, joi, după ce a fost înjunghiat în umăr, cu un cuţit, de către un coleg de clasă. Incidentul a avut loc într-o şcoală din municipiul Târgu Jiu. Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Gorj face verificări în urma inci

Companiile de furnizare ale Grupului PPC în România fuzionează

Crai Nou acum 10 ore
În data de 31 decembrie 2024, companiile de furnizare PPC Energie și PPC Energie Muntenia, parte din Grupul PPC în România, au fuzionat. Unificarea companiilor de furnizare într-o singură entitate legală marchează un pas strategic pentru optimizarea

Vineri, vânt puternic şi viscol în România

Mediafax acum 3 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o atenţionare meteorologică de Cod galben, ce vizează intensificări ale vântului şi viscol. Avertizarea este valabilă vineri şi vizează Banat, Crişana, Maramureş, Transilvania, Moldova, cea mai mare par

Donald Trump Jr. găseşte o modalitate de a da vina pe Ucraina pentru răspândirea incendiilor din Los Angeles

News.ro acum 6 ore
Donald Trump Jr., fiul cel mare al preşedintelui ales al Statelor Unite, Donald Trump, a reuşit cumva să târască Ucraina în lupta furibundă a lumii MAGA împotriva democraţilor din California pe tema răspunsului la incendiile de vegetaţie care fac ra

Vremea

București
acum

vin.

4°/13°
sâm.

3°/6°
dum.

2°/4°
lun.

-0°/4°
Iasi
acum

vin.

2°/11°
sâm.

1°/6°
dum.

-0°/5°
lun.

-1°/1°
Constanta
acum

vin.

5°/13°
sâm.

3°/10°
dum.

3°/6°
lun.

1°/4°
Cluj-Napoca
acum

vin.

0°/8°
sâm.

-1°/3°
dum.

-3°/2°
lun.

-3°/0°
Timisoara
acum

12°
vin.

2°/12°
sâm.

-0°/5°
dum.

-2°/3°
lun.

-1°/4°