Echipa juniorilor A de la LPS Roman a învins lidera, SC Bacău, într-un meci contând pentru etapa a 13-a a campionatului naţional de fotbal.
Fotbaliştii juniori A de la Liceul cu Program Sportiv (LPS) Roman, conduşi de antrenorul Gheorghe Dănilă, au obţinut o victorie foarte importantă, în etapa a 13-a a campionatului naţional de fotbal al grupei de vârstă amintită, dar şi în perspectiva accederii în faza următoare a competiţiei. LPS Roman a învins la limită, cu 1-0 (1-0), SC Bacău, lidera seria A, în partidă disputată pe teren propriu, pe stadionul “Constantinescu Nehoi”, în cea de a doua etapă a returului. În tur pierduse, 1-2, după un meci în care a fost aproape, cel puţin, de un rezultat de egalitate. În meciul retur, golul victoriei a fost înscris în minutul 27 de Atodiresei.
Antrenorul Gheorghe Dănilă, bucuros de rezultat, dar şi circumspect, a declarat: “A fost un meci aprig disputat, cu caracter de luptă. Nici nu putea fi altfel pe un teren «greu», afectat de condiţiile meteorologice. Astfel, s-a mers, în ambele tabere, pe rezistenţă şi anduranţă, pe factorul fizic, în special. A fost un meci cu mare încărcătură, inclusiv psihică. Tehnica a contat mai puţin. Rezultatul era cel mai important şi, spre bucuria noastră, ne-a fost favorabil. Noi am început bine partida şi am avut controlul jocului. Golul lui Atodiresei ne-a crescut cota, în ce priveşte optimismul şi încrederea în noi. Ce a urmat a fost un joc la rezultat, din partea noastră. Am reuşit să ţinem echipa adversă, până la pauză, ceva mai departe de careul nostru. În partea secundă am abordat aceeaşi tactică şi am reuşit să nu primim gol. Ei au avut ocazii, dar am rezistat. Rezultatul este bun pentru noi şi din alt punct de vedere. În caz că vom fi la egalitate de puncte cu Bacăul la sfârşitul returului, pe locul al II-lea, noi vom avea prioritate, întrucât am dat gol în deplasare. Până at