Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Topul celebrităţilor cu cea mai mică influenţă pozitivă: Justin Bieber, fostul Papă şi Miley Cyrus, printre „câştigători“

Publicat in Adevarul, marți 26 noiembrie 2013 ·

În fiecare zi, în presa de peste Ocean, şi nu numai, apar materiale despre cele mai controversate vedete ale momentului, precum Lady Gaga, Miley Cyrus sau Justin Bieber, dar revista „GQ“ a întocmit un top al personalităţilor care, deşi ţin prima pagină a ziarelor, nu au o influenţă pozitivă asupra publicului.

Pe lângă vedetele care au stârnit vâlvă în presă, pe listă, spre surprinderea multora, apar şi nume notabile, unii dintre cei mai puternici oameni ai lumii, printre care se numără Preşedintele SUA, Barack Obama, prinţul George sau Papa Benedict al XVI-lea.

În rândul cântăreţilor, canadianul Justin Bieber are de departe cea mai mică influenţă în rândul publicului, acesta ocupând locul patru. Acest lucru nu vine ca o surpriză, dacă ţinem cont de evenimentele recente în care tânărul de 19 ani a fost implicat. Doar în ultima lună a reuşit o adevărată performanţa: a părăsit scena în timpul unui concert, după ce a fost lovit cu o sticlă, lăsându-şi fanii să-l aştepte mai bine de jumătate de oră, a fost surprins furişându-se afară dintr-un bordel, a fost acuzat în mod oficial de vandalism şi, nu în ultimul rând, a fost data afară dintr-un hotel din Buneos Aires.

Justin Bieber FOTO Reuters

Acestor „neajunsuri“, publicaţia „Gentelmen's Quarterly“ adaugă şi alte manifestări revoltătoare ale starului pop, precum momentul în care l-a înjurat pe fostul preşedinte al SUA, Bill Clinton, sau cel în care a distrus steagul Argentinei. În plus, jurnaliştii de la „GQ“ consideră că Justin Bieber se „îmbracă precum un magician orb“.

Miley Cyrus FOTO Reuters

Miley Cyrus nu e cu nimic mai presus decât rivalul ei, Bieber, aceasta clasându-se pe „respectabilul“ loc şase. Asta pentru că fosta vedetă Disney şi-a petrecut ultimul an încercând fiecare „strategie nebună“ pentru a rămâne în centrul atenţiei,

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 7 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

CFR Cluj a învins pe Paksi și s-a calificat în turul al doilea preliminar din Europa League

Mediafax acum 7 ore
CFR Cluj s-a calificat joi în turul al doilea preliminar al Europa League după s-a impus cu 3-0 în manșa retur din turul întâi preliminar cu formația ungară Paksi. În tur scorul fusese egal, 0-0. Meciul a fost marcat de un moment rar întâlnit în fot

Donald Trump, diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică. Ce este această BOALĂ

Gandul acum 5 ore
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a fost diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică după ce a fost consultat de medici pentru mai multe umflături la nivelul picioarelor, a anunțat joi Casa Albă. Trump, în vârstă de 79 de ani, a fost supus

Emisiunile zilei vineri, 18 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 7 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

UPDATE Sorana Cîrstea, Irina Begu și Jaqueline Cristian, calificate în sferturile de finală de la UniCredit Iași Open!

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) s-a impus cu 6-2, 6-4 în fața franțuzoaicei Varvara Gracheva (24 de ani, numărul 106 mondial), după o oră și 17 minute de joc în care a dominat-o pe favorita 5. Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) s-a cali

Cod roşu de vijelie, în judeţele Constanţa şi Tulcea / Se așteaptă vânt în rafale de peste 90 de km/h și grindină de mari dimensiuni

G4Media acum 9 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 20 de localităţi din judeţele Constanţa şi Tulcea se află, joi seară, sub avertizare Cod roşu de vijelie, cu vânt puternic, grindină de mari dimensiuni, averse torenţiale şi descărcări electric

Prezența lui Emil Gânj, căutat de 10 zile pentru crimă, sesizată în Bistrița Năsăud. S-a emis mesaj RO-Alert/ Primar: „Se folosesc și drone și un elicopter”

HotNews acum 13 ore
Locuitorii din zona comunei Lechința, județul Bistrița-Năsăud, au primit un mesaj RO- Alert, prin care sunt informați că Emil Gânj, dat în urmărire generală pentru crimă, a fost văzut recent în județ, relatează publicația locală Bistrițeanul. „În ca

Cod roșu de furtună în București. A fost dat un nou mesaj Ro-Alert. „Rafale de 90 de km/h”

HotNews acum 12 ore
Meteorologii au emis o nouă avertizare meteo pentru București: nu mai este cod portocaliu, ci cod roșu de vijelii. A fost emis încă un mesaj Ro-Alert. Avertizarea este valabilă tot până la ora 18.00. „Vijelie puternică, viteza vântului la rafală de

Foto Cum arată Elena Udrea după 3 ani de detenție

Adevarul acum 12 ore
Îmbrăcată într-un deux pieces alb, format din vestă și pantaloni, Elena Udrea a ieșit în jurul orei 16.00 pe poarta Penitenciarului Târgșor, lăsând impresia că este mai puternică după cei 3 ani și 4 luni de detenție.

Deținătoarea recordului mondial la maraton a fost suspendată pentru dopaj

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Ruth Chepngetich, 30 de ani, deținătoarea recordului mondial în proba feminină de maraton, a fost suspendată provizoriu pentru dopaj, fiind depistată pozitiv la hidroclorotiazidă, substanță cu efect diuretic. pe 19 aprilie a optat pentru o suspendar

Vremea

București
acum

15°
vin.

15°/29°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

18°
vin.

15°/20°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

17°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/29°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

17°/30°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

10°
vin.

10°/28°
sâm.

16°/31°
dum.

19°/36°
lun.

22°/40°