Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un an de puşcărie pentru uciderea unui biciclist

Publicat in GAZETA de SUD, marți 26 noiembrie 2013 ·

Curtea de Apel Craiova a condamnat la un an de închisoare cu executare un tânăr din Băileşti care, băut fiind, a accidentat mortal un biciclist cu „bulgăroaica“ pe care o conducea şi a fugit de la locul faptei. Inculpatul fusese condamnat de Judecătoria Băileşti la trei ani şi şase luni de puşcărie, însă magistraţii Curţii de Apel Craiova i-au redus pedeapsa la un an.

Poliţiştii din Băileşti erau anunţaţi, în seara zilei de 22 mai, la ora 21.30, despre faptul că pe strada Ana Ipătescu din localitate este un bărbat rănit, cel mai probabil în urma unui accident rutier. Echipajul de poliţişti care a ajuns la locul indicat a stabilit că bărbatul era Cornel Boabă, de 45 de ani, din Băileşti, care a fost lovit de un autovehicul în timp ce se deplasa pe o bicicletă. La locul accidentului a fost trimisă şi o ambulanţă, însă medicii nu au putut face nimic pentru bărbat, care murise la scurt timp după ce fusese lovit în plin de un autovehicul al cărui şofer a fugit.

Oamenii legii au început căutările, iar în jurul orei 1.00 au reuşit să-l identifice pe şoferul care a produs accidentul mortal. Acesta este Remus Durac, de 22 de ani, din Băileşti, iar maşina pe care o condusese, un Audi înmatriculat în Bulgaria, a fost găsită la domiciliul acestuia, acoperită cu mai multe pături. Poliţiştii au stabilit destul de repede că Audi-ul lui Durac este maşina care l-a ucis pe biciclist, mai ales că, pe lângă avariile produse în urma impactului, între ştergătoare a fost găsit telefonul mobil al victimei. Şoferul a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o alcoolemie de 0,95 m/l alcool pur în aerul expirat, după care a fost dus la spitalul din localitate pentru ca medicii să-i recolteze probe de sânge.

În aceeaşi noapte, în baza probelor strânse de poliţiştii doljeni, Durac a fost reţinut pentru 24 de ore, iar pe 23 mai a fost arestat preventiv. Ulterior

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aproximativ 10 persoane, inclusiv copii, au fost rănite într-un atac armat, sâmbătă seara, într-un parc acvatic de lângă Detroit

News.ro acum 19 minute
Aproximativ 10 persoane, inclusiv copii, au fost rănite într-un atac armat produs într-un parc acvatic administrat de un oraş lângă Detroit, sâmbătă seara, a declarat poliţia, care a numit incidentul ca fiind împuşcături aleatorii, transmite Reuters

Presa Internațională: Sârbii vor aproba proiectul celei mai mari mine de litiu din Europa

Wall-Street.ro acum o ora
Financial Times anunță că Aleksandar Vucic, președintele Serbiei, îi va permite Rio Tinto, gigant minier anglo-australian, să dezvolte în țara pe care o conduce cea mai mare mină de litiu din Europa, la doi ani după ce autoritățile au anulat proiect

Prizonieri cu legături cu ISIS au luat ostatici paznici într-un centru de detenţie din Rusia

News.ro acum o ora
Şase deţinuţi, unii cu legături cu Statul Islamic, au luat ostatici gardieni într-un centru de detenţie preventivă din regiunea de sud a Rusiei Rostov şi au cerut liberă trecere în negocierile cu autorităţile, a informat duminică presa rusă, citată

BEC a respins cererea de anulare a alegerilor locale din comuna Costineşti/ Candidatul PNL a obţinut mandatul de primar la diferenţă de două voturi

News.ro acum 4 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a respins cererea de anulare a alegerilor locale din comuna Costineşti, judeţul Constanţa, unde voturile au fost renumărate de mai multe ori. BEC a arătat că alegerile pot fi anulate dacă sunt îndeplinite cumulativ mai

Se renumără voturi la Sectorul 2 în secțiile 195 și 265. Mihaiu. O fracție infimă din cele care ridică semne mari de întrebare

Wall-Street.ro acum o ora
Biroul Electoral al Sectorului (BES) 2 a aprobat renumărarea voturilor din secţiile 195 şi 265, "o fracţie infimă" dintre cele care ridică semne de întrebare, a declarat edilul Radu Mihaiu, candidat al Alianţei Dreapta Unită pentru un nou mandat. "L

Armata israeliană anunţă o „pauză tactică” în operaţiunea Rafah pentru a permite acordarea de ajutor

Mediafax acum 4 ore
Armata israeliană anunţă o „pauză tactică” în operaţiunea Rafah pentru a permite acordarea de ajutor umanitar locuitorilor zonei. Aceasta este valabilă duminică, pe parcursul zilei. Camioanele cu ajutoare vor intra în Gaza printr-o trecere controlat

Biroul Electoral Central respinge cererea de anulare a alegerilor din Sectorul 1

Wall-Street.ro acum 3 ore
Cererea Alianței Dreapta Unită, formată din USR, PMP și Forța Dreptei, de a anula alegerile în Circumscripția Electorală Sector 1, a fost respinsă de către Biroul Electoral Central. Nu este singura decizie de acest fel luată de instituție în ultimel

Români BLOCAȚI de 10 ore pe aeroportul din Antalya. 170 de persoane așteaptă să plece: „Nu știm ce urmează să se întâmple cu noi”

Gandul acum 2 ore
170 de români se află într-o situație dificilă pe aeroportul din Antalya, Turcia, după ce au fost debarcați din avion în urma unei așteptări prelungite. Incidentul a început în noaptea de vineri spre sâmbătă și s-a prelungit până duminică dimineață,

Salvamont: Număr îngrijorător de mare de evenimente montane, în ultimele 24 de ore/ S-au primit 25 de apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă/ Au fost salvate 31 de persoane

News.ro acum 3 ore
Salvamontiştii au fost solicitaţi să intervină la ”un număr îngrijorător de mare de evenimente montane”, în ultimele 24 de ore, fiind înregistrate 25 de apeluri prin care se cerea ajutor de urgenţă. Astfel, au fost salvate 31 de persoane, din care z

EURO 2024 În meciul Italia - Albania, s-a marcat cel mai rapid gol din istoria competiției!

Ziua Constanta acum 12 ore
Campioana europeană en-titre, Italia, a debutat cu dreptul la EURO 2024, din Germania, câștigând cu 2-1 meciul cu Albania, din grupa B. Scorul a fost deschis însă de Albania, prin Nedim Bajrami, care a punctat în secunda 24 a partidei, acesta deveni

Vremea

București
acum

27°
dum.

18°/30°
lun.

20°/33°
mar.

21°/34°
mie.

21°/35°
Iasi
acum

25°
dum.

13°/26°
lun.

17°/28°
mar.

17°/28°
mie.

19°/31°
Constanta
acum

27°
dum.

18°/27°
lun.

20°/27°
mar.

21°/25°
mie.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

25°
dum.

13°/25°
lun.

15°/25°
mar.

15°/27°
mie.

17°/29°
Timisoara
acum

27°
dum.

15°/29°
lun.

17°/29°
mar.

17°/32°
mie.

20°/34°