Derby românesc în Europa. CSU Alba Iulia întâlnește miercuri, 27 noiembrie 2013, în Sala de Sport a Universității, pe ICIM Arad într-un meci care contează pentru etapa a III-a a Ligii Europei Centrale la baschet feminin (CEWL). Meciul se anunță unul greu pentru universitare, având în vedere că întâlnesc deținătoarea titlului național și a CEWL, una din principalele contracandiate la titlu în România și o echipă într-o formă de invidiat în acest debut de sezon. Mai mult, trupa din Arad esti neînvinsă în acest sezon competițional și are un avantaj moral în fața universitarelor, dat de faptul că a reușit să le învingă pe acestea chiar pe propriul teren, în etapa a III-a a campionatului românesc, cu scorul de 67-64. Totuși, gazdele ar putea profita de avantajul propriului teren, dar și de faptul că au reușit după înfrângerea împotriva arădencelor un parcurs imaculat cu victorii pe linie în campionat și Liga Europei Centrale.
În ceea ce privește parcursul de până acum din CEWL, ambele formații au procentaj de 100%. Astfel, CSU Alba Iulia ocupă primul loc în grupă, după ce a reușit două victorii din tot atâtea partide disputate. Trupa antrenată de Miroslav Popov a trecut la debut, pe teren propriu de slovacele de la Piestanske Cajky, cu scorul de 71-44, pentru ca în cea de-a doua partidă să depășească în deplasare echipa cehă Valosun Brno, scor 82-70. De cealaltă parte, ICIM Arad a stat prima etapă, pentru ca la debutul în competiția europeană din acest an să treacă fără probleme, scor 77-62, de campioana Austriei, Flying Foxes Post Viena.
În întâlnirile directe, avantajul este clar de partea trupei din județul Arad, care conduce cu scorul de 10-1, reușind să câștige ultimele patru partide față în față. De altfel, singurul succes obținut de către CSU împotriva arădencelor a fost în urmă cu două sezoane, cu scorul de 58-56, în urma unui coș de trei puncte r