Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tensiuni la alegerile pentru preşedintele Senatului Universităţii

Publicat in GAZETA de SUD, marți 26 noiembrie 2013 ·

La Universitatea din Craiova au avut loc ieri alegerile pentru stabilirea noului preşedinte al Senatului instituţiei, după ce prof. univ. dr. Ion Vladimirescu a depus cerere de încetare a mandatului care a început în februarie 2012. În cursa pentru această funcţie de conducere a celui mai înalt for de decizie au intrat prof. univ. Marcel Drăcea, prof. univ. dr. Nicu Marcu, ambii de la Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor, şi prof. univ. dr. Leonardo-Geo Mănescu, de la Facultatea de Inginerie Electrică. Competiţia a fost foarte strânsă şi cu mari tensiuni. Înainte de scrutin, prof. univ. dr. Nicu Marcu a fost anunţat că nu i se validează candidatura. „S-au încălcat toate regulile de organizare a alegerilor. Mi-au primit candidatura, m-au afişat pe site şi până în ziua votului nu a fost nici o comisie care să pună în discuţie faptul că mi se respinge candidatura. Înainte de începerea scrutinului, preşedintele de şedinţă s-a ridicat în picioare şi a spus că sunt două candidaturi legale şi una ilegală, a mea. Au invocat că nu mi-au validat alegerile de la facultate ca membru al Senatului, ceea ce nu este normal. Consiliul de Administraţie nu s-a întrunit trei săptămâni - deşi înainte avea şedinţe în fiecare zi de miercuri - tocmai ca să nu mă valideze. Nu aveam însă nevoie de validare. Eu aveam de la Ministerul Educaţiei o hârtie în care scria negru pe alb că sunt membru al Senatului pentru că am fost ales în cadrul facultăţii şi am dreptul să candidez la alegerile pentru funcţia de preşedinte al acestui for, dar nu au ţinut cont de ea“, a precizta prof. univ. dr. Nicu Marcu.

Geo Mănescu - noul ales

Prin urmare, după anularea unei candidaturi, în competiţie au rămas doar doi candidaţi. În urma votului direct şi secret exprimat de 72 de membri prezenţi ai Senatului, 17 au optat pentru prof. univ. dr. Marcel Drăcea, 35 de votanţi a

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicki Minaj a fost arestată pe aeroportul din Amsterdam - presa olandeză

Mediafax acum o ora
Nicki Minaj a filmat o parte din întâlnirea sa cu poliţia, postând-o pe reţelele de socializare. În videoclip, se pare că se aude un ofiţer de poliţie spunându-i lui Minaj: „Eşti arestată”. Poliţia olandeză a declarat că o femeie americană în vârstă

„Anora” câştigă Palme d'Or la Cannes. Lista câştigătorilor

Mediafax acum 48 minute
Filmul regizorului american Sean Baker a învins alte 21 de filme din competiţie, inclusiv filme ale unor regizori consacraţi precum Francis Ford Coppola şi David Cronenberg, scrie Reuters. „Anora” continuă o serie de filme ale lui Baker axate pe luc

Generaţia de Aur a făcut spectacol la meciul de adio, pe Arena Naţională. Cea mai bună generaţie a fotbalului românesc a învins Legendele Lumii cu 3-2

News.ro acum o ora
Generaţia de Aur a făcut spectacol în meciul său de adio, sâmbătă seara, pe Arena Naţională, învingând selecţionata Legendelor Lumii, cu scorul de 3-2. Golurile tricolorilor au fost marcate de Panduru, Hagi şi Gâlcă. Pe teren, antrenorii Anghel Iord

Un copil a fost atacat de urs când încerca să hrănească animalul din maşină

Mediafax acum o ora
Un copil în vârstă de 8 ani a fost rănit la mână de un urs în localitatea Albeşti, judeţul Argeş. Animalul a atacat copilul sâmbătă când se afla în maşină, atunci când minorul a încercat să hrănească animalul.

Românii care au solicitat sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, zdruncinată de proteste violente

Ziare.com acum 5 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunţat, sâmbătă, 25 mai, că toţi cei şase cetăţeni români care solicitaseră sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, cu diferite curse aeriene. ”Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că în ur

Chiriţoiu, Consiliul Concurenţei: Aşteptarea este ca în doi ani Tarom să devină o companie profitabilă. Statul român nu mai are voie să dea alţi bani Tarom

News.ro acum 4 ore
Ajutorul de stat individual de restructurare aprobat de Guvern în favoarea Tarom reprezintă ultimii bani pe care statul român mai are voie să-i dea către transportatorul aerian naţional, a declarat, sâmbătă, preşedintele Consiliului Concurenţei, Bog

Urs observat în centrul staţiunii Sinaia. Localnicii şi turiştii au primit mesaj RO-Alert

News.ro acum 35 minute
Un urs şi-a făcut apariţia, sâmbătă seară, în zona centrală a staţiunii Sinaia, iar autorităţile au transmis mesaj RO-Alert localnicilor şi turiştilor pentru a-i avertiza asupra pericolului.

Directoarea turneului Roland Garros a explicat de ce Simona Halep nu a primit un wild card la Grand Slam-ul de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Amelie Mauresmo, directoarea turneului Roland Garros, a vorbit despre motivele pentru care , fostă lideră WTA, nu a primit un wild card pentru a participa la Grand Slam-ul de la Paris.

Incidente înainte de finala Cupei Franţei: Două autobuze în flăcări după ciocniri între fanii echipelor Lyon şi PSG – VIDEO

News.ro acum 2 ore
Sâmbătă, cu câteva ore înainte de finala Cupei Franţei, dintre PSG şi Olympiqie Lyon, meci clasificat de autorităţi ca fiind de mare risc, ciocniri violente între suporteri au izbucnit la staţia de taxare de la Fresnes, informează AFP. Preşedintele

Cupa Angliei – finala: Manchester United a câştigat trofeul după 2-1 cu Manchester City - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Echipa Manchester United s-a impus sâmbătă în finala Cupei Angliei, câştigând trofeul după ce a învins cu 2-1 rivala concitadină, Manchester City. Echipa lui Erik ten Hag a condus cu 2-0 la pauza meciului de pe Wembley. Golurile lui United au fost m

Vremea

București
acum

16°
sâm.

15°/26°
dum.

13°/25°
lun.

12°/19°
mar.

13°/16°
Iasi
acum

19°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/23°
mar.

14°/22°
Constanta
acum

13°
sâm.

14°/18°
dum.

13°/19°
lun.

14°/17°
mar.

14°/16°
Cluj-Napoca
acum

14°
sâm.

12°/23°
dum.

11°/23°
lun.

11°/21°
mar.

10°/20°
Timisoara
acum

16°
sâm.

12°/26°
dum.

13°/25°
lun.

14°/26°
mar.

11°/24°