ARCA a realizat o primă probă de integrare a motorului Executor 2 pentru racheta Haas 2B pe standul de testare. ARCA a luat decizia de a dezvolta motorul Executor 2, ca o alternativă rapidă şi eficientă din punct de vedere al costului, pentru racheta Haas 2B.
Primul pas către un cosmonaut român
Racheta Haas 2B va avea o lungime de 16 metri şi va ajunge la o altitudine maximă de 180 de kilometri, iar data primului zbor ar trebui să fie 2016. Va fi o rachetă suborbitală cu o singură treaptă care va avea capacitatea de transport în zbor suborbital a unei cabine pilotate şi a modulului de serviciu aferent. Haas 2B va fi o platformă de testare pentru cabina pilotată de pe racheta Super Haas.
Super Haas va fi o rachetă orbitală pilotată în două trepte. Prima treaptă va fi formată din şapte rachete Haas 2C, iar a doua treaptă va fi echipată cu două motoare Executor Plus, adaptate pentru zborul în vid. Destinaţia prioritară a rachetei va fi lansarea pe orbită a primului cosmonaut ARCA, până în 2025.
Cum funcţionează motorul Executor
La începutul anului 2013, atunci când era evident că ARCA va începe colaborarea cu Agenţia Spaţială Europeană, iar resursele umane vor fi deja suprasolicitate, decizia dezvoltării unei versiuni de motor a cărei finalizare să se facă rapid, a fost una necesară. Dezvoltarea primei variante a motorului Executor continuă însă, dar resursele alocate au fost diminuate pentru 2013 si 2014. Timpul îndelungat de dezvoltare, datorită complexităţii, a fost considerat inacceptabil în situaţia actuală.
Motorul Executor 2 funcţionează cu un amestec de oxigen lichid si kerosen şi are o forţă de tracţiune în vid de 32 tone/forţa. Are o lungime de 1,7 m şi un diametru de 1 m. Greutatea totală a motorului este de 260 kg.
„Motorul Executor 2 ne ajută să creştem viteza de dezvoltare pentru Programul Spaţial al României şi im