Pe maidanul ţîncilor rău crescuţi, ce îşi smulg neîncetat unul altuia găletuşa din mînă, îşi toarnă nisip în cap şi se bălăcăresc cu vorbe de ocară, mai colorat ca la uşa cortului, numit la noi "arenă politică", a intrat netulburat un oas¬pete. Cinci mii de ani de neîntreruptă civilizaţie şi cultură a "Puterii", pe care-i are în spate, îi dictează cu stricteţe şi precizie gesturile. Jocul, pe faţa netulburată de nici o altă cută, al zîmbetul său subţire, tip "Mona Lisa", este el singur un mesaj întortocheat, ca un roman de Agatha Christie. Desigur, nu se pune problema ca straturile suprapuse ale temelor, mai mult sau mai puţin încifrate, puse în circulaţie de China, la Bucureşti, cu această ocazie, să fie înţelese uşor, ori prea repede, de băştinaşi. Va mai trece o vreme, ceea ce în unităţile de măsură ale timpului civilizaţiei de pe marele rîu Chang Jiang (Yangtze), poate să însemne un secol, pînă să dăm noi de mintea românului cea de pe urmă şi să înţelegem, atunci, ceea ce ni se întîmplă astăzi!
După deciziile privind participarea noastră la Tratatul Atlanticului de Nord, relaţia privilegiată cu Statele Unite, respectiv integrarea, tîrîş-grăpiş, în Uniunea Europeană, actuala mutare a Chinei este al treilea nod strategic care ne leagă de lume. Nu de cea veche, ci de una nouă care, deşi nu s-a născut încă, se apropie de încheierea dezvoltării sale embrionare.
În logica vechiului sis¬tem de putere al lumii, apariţia şi acţiunile Chinei în spaţiul geopolitic din care România face parte a avut valoarea "soluţiei neconvenţionale". În logica bivalentă a războiului rece, China, cu mijloacele limitate de care dispunea atunci, a încercat să creeze un micro-spaţiu de manevră, "artificial", pentru ţările Europei de Sud-Est. El nu asigura evadarea din dihotomia absolută Est-Vest, dar promitea o şansă pentru valorificarea unor atuuri specifice şi beneficii pentru ce
