În unităţile sanitare din judeţul Dolj, greva de avertisment declanşată ieri, între orele 8.00 şi 10.00, de Consiliul Naţional al Federației SANITAS, nu s-a resimţit în activitatea medicală, pacienţii fiind consultaţi şi trataţi în regim normal. „Bolnavul nu are nici o vină şi nu-l poţi lăsa să sufere“, a fost răspunsul majorităţii managerilor de spitale din Dolj.
Președintele Federației SANITAS, Leonard Bărăscu, anunţa ieri că la greva de avertisment de dimineaţă au participat 99% dintre angajaţii din unitățile sanitare din toată țara, „atât cei care au semnat inițial listele de participare la protest, cât și restul personalului, în semn de solidaritate“, potrivit Agerpres. În Dolj, conform spuselor preşedintelui filialei judeţene a SANITAS, Ileana Ionescu, ieri, între orele 8.00 şi 10.00, în toate spitalele în care există organizaţie sindicală SANITAS a fost grevă de avertisment. „Peste tot s-a făcut grevă, chiar şi la Spitalul Judeţean de Urgenţă, unde acum avem o organizaţie mai mică. Nici medicii nu au operat. Ştiu că celor de la minister nu le convine această situaţie, dar am avut mereu discuţii cu ei, s-a stat la negocieri şi până noaptea târziu. Ei încearcă să ne intimideze, dar nu vor reuşi. Cerem condiţii mai bune de muncă şi un salariu decent“, a precizat Ileana Ionescu. Aceasta a mai menţionat că greva de ieri a fost anunţată din octombrie, că respectă toţi termenii Legii dialogului social (62/2011) şi că va fi urmată joi, 28 noiembrie, de o grevă generală pe termen nelimitat, dacă Ministerul Sănătăţii (MS) nu va da curs revendicărilor sindicale. În spitalele doljene însă, greva de avertisment nu prea s-a simţit, medicii asigurând, cu mici excepţii, rezolvarea tuturor cazurilor.
„Nu poţi ţine bolnavul la uşă“
La Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Craiova, cea mai mare unitate medicală din ţară, activitatea s-a derula