Despre români se spun multe: că sunt inventivi, că sunt isteţi, că se descurcă, că sunt leneşi, că sunt hoţi, că sunt prietenoşi, ospitalieri, primitori, că sunt mândri, că sunt tradiţionalişti, că sunt … câte şi mai câte.

Ce nu s-a spus şi trebuie spus pentru că a devenit o trăsătură caracteristică este faptul că românii se obişnuiesc foarte repede cu tot. Îi ţii acasă, se obişnuiesc să se fure între ei, să se mintă, să se pândească, să se toarne, să se pizmuiască. Îi duci în Germania, se obişnuiesc să muncească, îi duci în America se apucă de afaceri şi nu îi mai poţi nici expulza, atât de bine se obişnuiesc cu mediul şi mediul cu ei. Primul sâmbure al acestui obicei de „a se obişnui” l-a aruncat Ionică, celebrul Ionică din povestea cu lupul. El a fost cel care i-a obişnuit pe săteni cu alarmele false, încât atunci când a venit lupul nu a mai sărit nimeni să îl salveze. De atunci ne tot obişnuim.

Ne-am obişnuit să avem în fruntea ţării dictatori care să facă cu noi ce vor, iar noi să privim nepăsători;

Ne-am obişnuit să stăm la cozi, la carne, la lapte, la ouă, la tigăi, la reduceri, la promoţii, la primit şuturi în fund;

Ne-am obişnuit să mâncăm bătaie la fotbal de la toţi şi să spunem că asta e, mai mult nu putem, sau am avut ghinion, arbitrul a ţinut cu adversarul, terenul nu ne-a avantajat, mingea nu a vrut să intre în poartă;

Ne-am obişnuit să vină mereu câte cineva să ne ia pe nimic grâul de pe câmp, copacii din pădure, aurul din mine, petrolul din pământ şi să ne vânda înzecit biscuiţi, mobilă pe care tot noi o facem, dar în fabricile lor, benzină, bijuterii;

Ne-am obişnuit să ne vedem actorii murind în mizerie, dar să plătim zeci sau sute de euro sau dolari ca să vedem câte un „caftangiu” de la Hollywood „îndrăgostit” brusc de România căreia îi dăruieşte cu generozitate câteva tone de mâncare uscată pentru câini;

N