Pe cand avea numai 12 ani, tanarul conte de Lagarde paraseste impreuna cu familia sa o Franta tulburata de violentele Revolutiei.

Refugiul si-l gaseste in Imperiul Rus, pe care il serveste apoi cu distinctie in timpul razboaielor napoleoniene. Dupa ce este ranit in timpul Bataliei de la Borodino, in toamna lui 1812, nu va mai pasi pe campul de lupta pana in primavara anului urmator, cand va izbucni Razboiul celei de-a Sasea Coalitii.

In schimb, contele de Lagarde primeste in sarcina un numar de comisiuni diplomatice in estul Europei, petrecand o buna bucata a acestui timp in Tara Romaneasca si in Transilvania.

Peregrinarile sale il poarta prin Kiev, Odessa si Constantinopol, ca sa ajunga in Bucuresti in ultima luna a anului 1812. Cat timp a ramas aici iscaleste o sumedenie de scrisori pe care i le trimite unui prieten, Jules Griffith, relatandu-i cele traite in capitala Tarii Romanesti.

El ii scrie ca dupa drumul lung de la Calarasi la Bucuresti isi cauta " (...) o camera si un pat, dar le-am cautat in zadar mult si bine, caci aici, ca si in Turcia, nu se stie ce e un han". Intr-un final vorbeste cu viceconsulul Frantei, Barbier, care se ofera sa-l gazduiasca.

Lagarde merge apoi si ii inmaneaza caimacamului Gheorghe Arghiropol cateva depese de la fratele acestuia, marele dragoman al Portii, Iacovachi Arghiropol, pe care contele il intalnise la Constantinopol. Recunoscator, caimacamul ii gaseste " (...) indata, in casa unui boier o locuinta comoda si foarte calduroasa, unde un biet calator ce nu doreste decat sa se odihneasca se va intrema, sper, de oboseala acestei carantine ambulante".

Doar ca boierii nici nu vroiau sa auda. In cinstea venirii contelui se da un mic ospat si este placut impresionat de bucatele frantuzesti din care nu ezita sa se infrupte. In timpul acestei mese isi face aparitia