Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Consider că mi-am atins obiectivele pe 2013 în proporție de 90%”

Publicat in Curierul de Valcea, marți 26 noiembrie 2013 ·

• afirmă Gheorghe Melente, primarul comunei Drăgoești

Chiar dacă anul 2013 a fost unul destul de dificil din punct de vedere financiar pentru majoritatea adminis­trații­lor locale din județul nostru, iar comuna Drăgoești nu a făcut deloc excepție de la această situație de­venită, din păcate, regulă, edilul Gheor­ghe Melente a reușit să „miște” lucrurile în localitatea pe care o păstorește. Deși mai sunt anumite chestiuni de pus la punct, primarul localității din sud-estul județului nostru se poate mândri că, pe parcursul acestui an, au fost demarate investiții de mare anvergură, care promit să schimbe radical în bine fața comunei Drăgoești. De la lucrări de infrastruc­tură, precum introducerea rețelei de apă sau canalizare, până la parc sau after-school, toate s-au găsit pe lista de priorități a primarului Melente. Și mai îmbucurător pentru locuitorii din Drăgoești este faptul că intențiile edilului s-au și materializat într-o foarte mare măsură, dovedind din plin că este și un om al faptelor, și mai puțin al veșnicelor planuri „pe hârtie”. „Am avut multă treabă pe par­cursul anului 2013. Am demarat acel proiect integrat ce va aduce, spe­răm noi, mai mult confort locuitorilor atunci când va fi gata. Dacă ar fi să fac o scurtă radiografie a anului 2013, deși mai e o lună până la finalul acestuia, aș putea spune că mi-am îndeplinit în proporție de 90% obiectivele pe care mi le-am propus. Desigur, mai avem multe lu­cruri de făcut, mai avem datorii de achitat, spre exemplu și la energia electrică avem niște datorii. Însă, le vom achita, iar în anul 2013 ne vom focaliza toată energia pentru finalizarea lucrărilor demarate în cadrul proiectului cu fonduri euro­pene”, ne-a mărturisit optimist prima­rul comunei Drăgoești, Gheorghe Melente.

• afirmă Gheorghe Melente, primarul comunei Drăgoești

Chiar dacă anul 2013 a fost unul destul de dificil din punct

Articolul in Curierul de Valcea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sebastian Stan a câştigat Globul de Aur pentru „A Different Man”: „Acest premiu este pentru mama. România, te iubesc!” - VIDEO

News.ro acum o ora
Sebastian Stan a câştigat primul său Glob de Aur, duminică, la Los Angeles, luând acasă trofeul pentru cel mai bun actor într-un film musical sau comedie pentru rolul din „A Different Man”. În discursul său, Stan i-a implorat pe spectatori să ţină c

O româncă de 30 de ani a fost împuşcată mortal de soţul său italian, care apoi s-a sinucis

HotNews acum o ora
O româncă de 30 de ani a fost împuşcată mortal, sâmbătă seară, de către soţul său italian, agent de pază, care apoi s-a sinucis. Cei doi erau căsătoriţi de opt luni, iar din octombrie 2024, după ce şi-au petrecut luna de miere în Egipt, s-au stabili

Zi record pentru salvatorii montani: 180 de turiști salvați în ultimele 24 de ore

Press Alert acum 27 minute
Salvamont România a răspuns, duminică, la 167 de apeluri de urgență, cel mai mare număr de solicitări din istoria instituției. 180 de persoane au avut nevoie de ajutorul salvamontiștilor. Situația a fost gravă pentru multe dintre victime – peste 120

VIDEO Nadia Comăneci, apariţie strălucitoare la Globurile de Aur

HotNews acum o ora
Legendara Nadia Comăneci a fost prezentă și în acest an la decernarea Globurilor de Aur, ea având o apariţie strălucitoare, într-o salopetă de culoare albastră. „Zeiţa de la Montreal” a fost la gală împreună cu soţul ei, Bart Conner, şi s-a fotograf

Femeie care a plecat fără acordul medicilor din Maternitatea din Braşov, găsită de către jandarmi şi convinsă să revină în spital

News.ro acum o ora
O femeie care a plecat din Maternitatea din Braşov înainte de a fi externată a fost căutată şi găsită de către jandarmi, ea fiind convinsă să revină la spital, în condiţiile în care starea sa de sănătate necesita în continuare supraveghere medicală.

Australian Open: Ana Bogdan, eliminată în primul tur al calificărilor

News.ro acum 53 minute
Jucătoarea de tenis Ana Bogdan, 32 de ani, a fost eliminată, luni, în runda inaugurală a calificărilor la Australian Open, primul grand slam al anului. Bogdan, favorită 10 în calificări, a fost învinsă de australianca Destanee Aiva, scor 6-4, 6-2. Î

Tradiții pentru spor și sănătate, obiceiuri și superstiții de Bobotează!

Ziua Constanta acum 5 ore
Boboteaza este o sărbătoare creștină care se celebrează anual la 6 ianuarie, înaintea sărbătorii Sfântului Ion. De asemenea, Boboteaza marchează încheierea sărbătorilor de iarnă dedicate Crăciunului, fiind o sărbătoare a purificării naturii, a apelo

Zeci de calculatoare au fost furate dintr-o școală din Prahova care urmează să fie inaugurată miercuri

HotNews acum o ora
Aproape 40 de calculatoare, o imprimată și două sisteme audio-video au fost furate dintr-o școală din comuna Puchenii Mari din județul Prahova. Școala este nouă și urmează să fie inaugurată miercuri, 8 ianuarie, când elevii se întorc la cursuri după

Nicuşor Dan: Am eliminat aproximativ 300 de kilometri de cabluri aeriene pentru serviciile de telecomunicaţii de pe stâlpii Capitalei în anul care s-a încheiat/ În ultimii 4 ani, Netcity a mutat 1.300 de kilometri de cabluri aeriene în reţele subterane

News.ro acum 38 minute
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a anunţat că, anul trecut, s-au îndepărat aproximativ 300 de kilometri de cabluri aeriene pentru serviciile de internet, televiziune şi telefonie de pe stâlpii din Bucureşti. Astfel, în ultimii patru ani,

Coreea de Nord lansează o rachetă balistică cu rază intermediară, primul său test în două luni

HotNews acum 23 minute
Coreea de Nord a lansat, luni, în direcţia Mării Japoniei ceea ce se crede a fi o rachetă balistică cu rază intermediară (IRBM), în ceea ce reprezintă primul său test de acest tip în două luni, consemnează agenţiile internaţionale de presă, citate d

Vremea

București
acum

lun.

0°/6°
mar.

4°/11°
mie.

6°/12°
joi

7°/13°
Iasi
acum

lun.

-1°/6°
mar.

4°/11°
mie.

7°/15°
joi

7°/13°
Constanta
acum

lun.

3°/9°
mar.

6°/11°
mie.

8°/13°
joi

8°/12°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-1°/5°
mar.

3°/9°
mie.

6°/12°
joi

5°/11°
Timisoara
acum

12°
lun.

3°/12°
mar.

5°/13°
mie.

7°/14°
joi

6°/14°