Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Ucraina aşteaptă cele mai bune condiţii pentru semnarea unui acord cu UE"

Publicat in Bursa, marți 26 noiembrie 2013 ·

Ucraina va aştepta cele mai bune condiţii pentru eventuala semnare a unui acord de asociere cu Uniunea Europeană, a anunţat preşedintele ucrainean Viktor Ianukovici.

"Vom aştepta un nivel confortabil pentru noi, pentru interesele noastre; atunci când ne vom putea pune de acord asupra unor condiţii normale, vom putea vorbi de semnarea acestui document", a declarat Ianukovici într-o intervenţie televizată, citat de Mediafax.

"Când vor fi întrunite aceste condiţii - mai devreme sau mai târziu - vom vedea. Aş vrea să se întâmple cât mai curând posibil. Noi am anunţat opţiunea noastră şi nu avem alte întrebări, dar, în privinţa principiilor, este o chestiune de principiu", a subliniat preşedintele ucrainean.

Liderul de la Kiev a acuzat UE că încearcă să folosească oportunitatea semnării acordului de asociere pentru a impune Ucrainei colaborarea cu FMI, o situaţie care ar conduce la creşterea tarifelor la gaze şi la agentul termic, precum şi la blocarea oricăror majorări salariale şi ale pensiilor.

"Nu trebuie să ne lăsăm umiliţi. Suntem o ţară serioasă, un stat european. (...). Nu voi acceptat niciodată aşa ceva", a subliniat Ianukovici.

Guvernul de la Kiev a decis săptămâna trecută să renunţe la semnarea acestui acord istoric între fosta republică sovietică şi UE. Opoziţia a acuzat guvernul că a cedat la presiunile Rusiei, care a prevenit Kievul în legătură cu consecinţele comerciale pe care le va suporta în urma semnării acordului cu UE.

F.A. Ucraina va aştepta cele mai bune condiţii pentru eventuala semnare a unui acord de asociere cu Uniunea Europeană, a anunţat preşedintele ucrainean Viktor Ianukovici.

"Vom aştepta un nivel confortabil pentru noi, pentru interesele noastre; atunci când ne vom putea pune de acord asupra unor condiţii normale, vom putea vorbi de semnarea acestui document", a declarat Ianukovici într-o intervenţ

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O eroare Google Maps a creat haos pe străzile din Germania

Mediafax acum 2 ore
Persoanele care au folosit serviciul de navigație Google Maps în jurul marilor aglomerări urbane, precum Frankfurt, Hamburg și Berlin, pe autostrăzile dintre vestul, nordul, sud-vestul și centrul Germaniei s-au confruntat cu hărți presărate cu o mul

FR Gimnastică, după al doilea bronz european al Anei Bărbosu: Ana străluceşte în Germania, România n-a mai cucerit medalie la paralele de 17 ani!

News.ro acum o ora
FR Gimnastică a transmis un mesaj, vineri, după ce Ana Bărbosu a câştigat a doua medalie de bronz la Campionatul European, în finala de la paralele. ”Ana Bărbosu a câştigat o nouă medalie de bronz la Europene, după cea de la individual-compus. A cuc

Mesaj RO-ALERT în București: Ploi torențiale, descărcări electrice și rafale puternice de vânt

HotNews acum o ora
Bucureștenii au primit vineri seară un mesaj RO-ALERT de vreme extremă, care anunță ploi torențiale, descărcări electrice și intensificări ale vântului. Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) a transmis că fenomenele periculoase sun

Sebastian Burduja: Nu va veni „armageddonul energetic” de la 1 iulie

BusinessMagazin acum o ora
Sebastian Burduja dă asigurări că nu va veni „armageddonul energetic” de la 1 iulie, odată cu eliminarea plafonării preţurilor la curent.

Cruzime greu de imaginat din partea unei femei. A legat un câine de maşină şi l-a târât pe stradă

Adevarul acum 36 minute
O femeie în vârstă de 64 de ani din Gura Humorului e cercetată pentru infracţiunea de „schingiuirea animalelor", după ce a legat un câine de maşină şi l-a târât pe stradă.

Ce urmează după decizia CCR privind declarațiile de avere? Nicușor Dan a cerut intervenția Parlamentului. În ce condiții s-ar putea face asta și cât poate dura: „Va conta foarte mult voința politică”

HotNews acum 6 ore
„În cazul în care motivarea deciziei identifică deficiențe de natură tehnică în cadrul legislativ actual, este responsabilitatea Parlamentului să le corecteze cu celeritate”, transmitea președintele Nicușor Dan, la scurt timp după decizia CCR privin

Roland Garros: Jaqueline Cristian se oprește în turul trei, fiind eliminată de Iga Swiatek

Mediafax acum 2 ore
Deși primul set a fost dominat clar de Swiatek, care s-a impus cu scorul de 6-2, românca de 26 de ani a oferit o replică bună în setul secund, punând-o în dificultate pe tripla campioană de la Paris și salvând o minge de meci. Totuși, poloneza a înc

Suma uriașă pe care statul român o cheltuie anual pentru sporuri, bonusuri, premii sau prime pentru bugetari

Adevarul acum 2 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş, a anunțat cât cheltuie statul român, anual, pentru sporuri, bonusuri, premii sau prime pentru bugetari. Asta nu include indemnizaţia de hrană și norma de hrană.

PNRR: România a reușit sa mai deblocheze înca 70 de milioane de euro din fondurile suspendate

Mediafax acum 5 ore
Problema a apărut după ce Bruxelles-ul a considerat că anumite numiri în funcții de conducere la companiile de stat din energie nu au respectat procedurile asumate prin jalonul 121 din PNRR. Aceste nereguli s-au referit la numiri făcute înainte de i

Kelemen Hunor: Am fost de acord că trebuie un premier politic, nu susţinem rotativa / Discuţiile continuă de luni

G4Media acum 3 ore
Liderii partidelor politice au discutat, vineri, cu preşedintele Nicuşor Dan, despre structura viitorului guvern şi s-a agreat varianta unui premier politic, UDMR nefiind de acord cu rotativa guvernamentală, a declarat pentru Agerpres preşedintele f

Vremea

București
acum

17°
vin.

15°/19°
sâm.

13°/23°
dum.

15°/26°
lun.

17°/27°
Iasi
acum

17°
vin.

14°/20°
sâm.

10°/22°
dum.

14°/25°
lun.

16°/26°
Constanta
acum

17°
vin.

14°/21°
sâm.

13°/21°
dum.

16°/21°
lun.

18°/23°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/20°
dum.

13°/23°
lun.

16°/26°
Timisoara
acum

18°
vin.

13°/22°
sâm.

11°/24°
dum.

13°/27°
lun.

16°/29°