În primul rând nu este o noutate, se practică la liceu pe scară largă. Ce altceva sunt liceele de elită, cele la care se intră cu medii peste 9, uneori peste 9.50?

Sunt unităţi de învăţământ de elită, performante, la care elevii sunt selecţionaţi atent, şi la care nici nu se duc cei care nu se simt capabili să le facă faţă. De asemenea, clasele şi şcolile vocaţionale exact asta fac, separă elevii pe trasee educaţionale, coerente cu propria structură intelectuală.

Problema stă în altă parte

Şcoala trebuie să ofere cât mai multe trasee educaţionale, astfel încât fiecare elev, sub îndrumarea profesorilor, psihologilor, părinţilor, atunci când aceştia lasă deoparte sentimentul, să aleagă acel traseu care se potriveşte cel mai bine inclinaţiilor, talentelor, potenţialului psihic şi fizic, structurii intelectuale proprie fiecărui copil.

Există tineri cu resurse intelectuale de natură conceptual-teoretice însemnate, alţii cu inteligenţă dominant practică, aplicativă sau emoţională, artistică, socială, şi încă alte categorii.

Greşeală fundamentală a învăţământului nostru, după desfiinţarea şcolii profesionale din 2003, este că-i obligă pe toţi elevii să urmeze traseul liceal şi să înveţe integrale, derivate, fizică cuantică, teorie şi istorie literară, chiar dacă n-au inclinaţii, resurse şi talente deosebite pentru a pricepe aceste concepte.

O altă mare eroare o reprezintă neadecvarea curriculară la noul context economic, social, politic, la provocările lumii moderne reprezentate de globalizare, la piaţa muncii şi la feluritele crize care ne ameninţă viitorul.

Fundamentul unui nou curriculum ar trebui să fie „a învăţa să ştii, să faci, să fii, să trăim împreună“ şi patru arii de cuprindere: conceptual teoretică, aplicativă, interdisciplinară şi generatoare de învăţare continuă.

U