Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Peste 3.100 de brăileni au cerut ajutorul de încălzire

Publicat in Vocea Brailei, miercuri 27 noiembrie 2013 ·

* cei mai mulţi, aproape 2.500, folosesc gazul metan pentru a-şi încălzi locuinţa * aproape 140 de familii au primit circa o jumătate de tonă de lemne cu titlu de ajutor de urgenţă

Peste 3.100 de brăileni au depus cereri pentru ajutorul de încălzire. Mai precis, raportul Direcţiei de Asistenţă Socială din cadrul Primăriei arată că au fost depuse în total 3.130 de cereri, majoritatea pentru gaze naturale - 2.489 de cereri, urmate de 445 de solicitări de ajutor din partea celor care se vor încălzi cu lemne, cărbuni sau combustibili petrolieri şi, în fine, 196 de cereri din partea celor care se încălzesc folosind energie electrică. Cuantumurile ajutoarelor lunare pentru încălzirea locuinţei, de care pot beneficia brăilenii cu venituri mici, variază în funcţie de numărul membrilor de familie, veniturile realizate, şi sistemul de încălzire utilizat. Astfel, pentru încălzirea locuinţei cu gaze naturale, ajutoarele sunt cuprinse între 20 şi 262 lei, în timp ce la încălzirea cu lemne sau cărbuni sumele sunt între 16 şi 54 lei lunar, iar pentru energie electrică între 48 şi 240 lei lunar. "Ca element de noutate, ajutorul pentru încălzirea locuinţei cu energie electrică se acordă numai în urma efectuării, în termen de 15 zile de la data depunerii cererii, a anchetei sociale în vederea verificării sistemului de încălzire folosit", se arată în materialul Primăriei. Mai mult, acelaşi raport avertizează că brăilenii care au mai mult de un apartament sau o casă, sau care deţin terenuri, autoturisme şi motociclete, ori sunt titulari ai unor depozite bancare mai mari de 3.000 lei nu sunt eligibili pentru ajutorul la încălzire.

În ce priveşte ajutorul acordat direct de municipalitate constând în lemne pentru încălzire, aproape 140 de familii au primit circa o jumătate de tonă de lemne cu titlu de ajutor de urgenţă.

Nu în ultimul rând, numărul fami

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Proprietarul și arhitectul unui hotel care s-a prăbușit în Turcia la cutremurul din 2023, condamnați la închisoare pentru moartea a 72 de persoane

Libertatea acum o ora
Un tribunal din Turcia a pronunțat sentințe de închisoare pentru proprietarul și arhitectul hotelului Isias Grand din Adiyaman, care s-a prăbușit în timpul cutremurului din februarie 2023, provocând 72 de victime. Potrivit News.ro, Ahmet Bozkurt și

Nava cargo rusească scufundată în Marea Mediterană a fost ţinta unui „atac terorist”, susţine proprietarul acesteia

News.ro acum 57 minute
Scufundarea navei cargo rusească în Marea Mediterană în noaptea de 23 spre 24 decembrie a fost cauzată de un „atac terorist”, a afirmat miercuri compania proprietară a acesteia, citată de agenţiile ruse. Compania Oboronloguistika a precizat într-un

O fată de 14 ani a dispărut de acasă în ziua de Crăciun. Mama a anunțat Poliția

Ziare.com acum 2 ore
Poliţiştii din judeţul Alba fac publice, miercuri seară, fotografia şi semnalmentele unei adolescente în vârstă de 14 ani, care în după amiaza zilei de Crăciun a plecat de acasă şi nu poate fi contactată. Persoanele care o văd sunt rugate să anunţe

România va închide peste 30 de puncte de frontieră la 1 ianuarie 2025, după aderarea la Schengen

G4Media acum 3 ore
România pregătește închiderea a peste 30 de puncte de frontieră la 1 ianuarie 2025, zi în care țara noastră va adera și terestru la spațiul Schengen, arată un proiect de hotărâre de guvern pus în dezbatere publică pe site-ul ministerului de Interne.

Casa emblematică din „Singur Acasă” şi-a găsit cumpărătorul de Crăciun. Cât a costat imobilul

Mediafax acum o ora
Celebra casă din filmul de Crăciun „Singur Acasă” şi-a găsit cumpărătorul cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Imobilul din Illinois a fost scos la vânzare la începutul acestui an.

Fostul fotbalist Robinho va petrece Crăciunul în închisoare

Mediafax acum 28 minute
Fostul fotbalist Robinho va petrece Crăciunul în închisoare după ce i s-a spus că nu se califică pentru eliberarea temporară de sărbători de care se vor bucura mii de deţinuţi de la Penitenciarul Tremembe. Robinho se află în închisoare în Brazilia,

Avion prăbușit în Kazahstan. Există supraviețuitori

Wall-Street.ro acum 8 ore
Un avion de pasageri s-a prăbuşit miercuri în apropierea oraşului Aktau din Kazahstan, a anunţat Ministerul pentru situaţii de urgenţă din Kazahstan. Avionul aparţinând companiei Azerbaijan Airlines se îndrepta de la Baku la Groznâi, în Cecenia rusă

MApN neagă faptul că o rachetă rusească ar fi traversat spațiul aerian al României

Wall-Street.ro acum 10 ore
Ministerul Apărării Naţionale spune că nu a fost confirmată traversarea spaţiului aerian românesc de o rachetă rusească. Precizările MApN vin după ce în spaţiul public au apărut informaţii referitoare la o rachetă rusească ce ar fi intersectat, mier

Bărbat băut și fără permis, prins că mergea cu 167 km/h prin oraș cu o mașină furată, chiar în ziua de Crăciun. S-a întâmplat în România

Ziare.com acum 36 minute
Un bărbat de 33 de ani, din localitatea prahoveană Urlaţi, a fost reţinut şi apoi arestat preventiv, după ce a fost surprins de poliţiştii braşoveni conducând cu viteza 167 km/h prin municipiul Brașov, iar în urma cercetărilor s-a stabilit că era bă

Bărbat arestat după ce a lovit cu mașina mai mulți pietoni. Unde a avut loc incidentul

Ziare.com acum 5 ore
Un bărbat a fost arestat sub suspiciunea de tentativă de omor după ce a lovit cu maşina pietoni în Londra în primele ore ale zilei de Crăciun, relatează PA Media/dpa. Poliţia Metropolitană a anunţat că forţele de ordine au fost chemate la ora 00:45

Vremea

București
acum

mie.

4°/6°
joi

1°/4°
vin.

1°/3°
sâm.

1°/5°
Iasi
acum

mie.

2°/6°
joi

1°/3°
vin.

0°/2°
sâm.

-1°/3°
Constanta
acum

mie.

4°/9°
joi

3°/7°
vin.

1°/3°
sâm.

2°/5°
Cluj-Napoca
acum

mie.

1°/6°
joi

-0°/4°
vin.

-0°/4°
sâm.

-1°/3°
Timisoara
acum

mie.

2°/7°
joi

1°/6°
vin.

-0°/4°
sâm.

-1°/4°