Fostul premier ucrainean Iulia Timoşenko a intrat în greva foamei pentru a denunţa refuzul Kievului de a semna acordul de asociere cu Uniunea Europeană.
“Încep greva foamei pe termen nelimitat pentru a-i cere preşedintelui Viktor Ianukovici să semneze acordul de asociere cu UE”, a comunicat Timoşenko prin intermediul avocatului său, Serghei Vlasenko. Timoşenko se află în detenţie după ce a fost condamnată pentru abuz de putere. UE a condiţionat semnarea acordului de asociere de eliberarea Iuliei Timoşenko.
Opoziţia proeuropeană din Ucraina a organizat o serie de manifestaţii pentru a denunţa refuzul Kievului de semnare a acordului cu Uniunea Europeană.
Uniunea Europeană a comunicat că oferta de semnare a acordului la summitul de la Vilnius rămâne valabilă. “Oferta de semnare a acordului de asociere şi de creare a unei zone de liber-schimb rămâne valabilă”, au anunţat, într-un comunicat comun, preşedinţii Consiliului European şi Comisiei Europene, Herman Van Rompuy şi Jose Manuel Barroso.
Aproximativ 20.000 de manifestanţi susţinători ai acordului cu UE s-au adunat luni seară în centrul Kievului, după ce fostul premier ucrainean Iulia Timoşenko a intrat în greva foamei în semn de solidaritate cu cei care protestează faţă de respingerea acestui acord.
Cu o zi înainte, zeci de mii de persoane se adunaseră în centrul capitalei, cea mai mare manifestaţie de la Revoluţia Portocalie din 2004.
Fostul premier ucrainean Iulia Timoşenko, aflată în arest, a anunţat luni seară că începe o grevă a foamei “în semn de solidaritate” cu manifestanţii.
“Am început o grevă a foamei pe termen nelimitat pentru a cere lui Ianukovici să semneze acordul cu UE”, a declarat Timoşenko într-o scrisoare citită de avocatul său, Serghei Vlasenko, în faţa manifestanţilor reuniţi în centrul Kievului.
Mii de opozanţi pro-europeni au manifestat în ultimele