Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O nouă lovitură sub centură

Publicat in Gazeta de Nord Vest, marți 26 noiembrie 2013 ·

Preşedintele Traian Băsescu este pe cale să facă un nou gest fără precedent, depăşindu-şi prerogativele constituţionale. El ameninţă că va respinge Bugetul României pe 2014, anunţând inclusiv atacarea lui la Curtea Constituţională. Într-un nou atac dur la adresa premierului Victor Ponta, locatarul ilegitim al Palatului Cotroceni a susţinut că majorarea accizei la carburanţi cu şapte cenţi la litru are un scop electoral, iar banii se vor duce la “baroni şi baronaşi”. Totodată, a cerut să se taie din bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale şi, în schimb, să se acceseze banii europeni.

Ministrul Infrastructurii, Dan Şova, a declarat că din cei şapte cenţi, dorinţa este să se finanţeze autostrăzi şi alte drumuri naţionale iar premierul Victor Ponta susţinea acum câteva zile că majorarea accizei la carburanţi a fost stabilită în urma recentelor negocieri cu FMI şi a fost necesară şi pentru a se achita hotărârile judecătoreşti privind plata unor drepturi salariale către bugetari. În replică, Traian Băsescu a afirmat că Guvernul poate renunţa la accize fără să renegocieze cu FMI, dar că nu este nicio problemă să fie rechemat FMI-ul, pentru că nu România este la dispoziţia Fondului, ci invers. Un asemenea demers ar fi totuşi, dacă nu aberant, cel puţin ridicol.

Fără a susţine că Bugetul pe 2014 întocmit de Guvern este infailibil, se impune precizarea că până acum nici un preşedinte al României nu a retrimis la Parlament Legea Bugetului. Traian Băsescu ameninţă însă că o va face, dar şi Executivul o poate face la rândul său, fără să ţină cont de obiecţiile formulate de acesta. În acest caz, preşedintelui jucător i-ar rămâne atacarea Bugetului la Curtea Constituţională, pentru că aduce “daune societăţii”. Nu ar fi exclus ca măcar de data aceasta judecătorii Curţii să dea dovadă de înţelepciune, renunţând la obedienţa lor prezidenţială proverbială. Dar s-ar cuveni

Articolul in Gazeta de Nord Vest >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sondaj INSCOP: Cum evoluează românii activitatea lui Nicușor Dan ca președinte

HotNews acum 2 ore
Peste jumătate dintre români spun că sunt parțial sau total de acord cu activitatea lui Nicușor Dan în fruntea statului, în timp aproape 42% își exprimă dezacordul, potrivit celui mai recent sondaj INSCOP Research dat publicității luni, 8 iulie. Nic

Producția de energie solară este la un nivel record și nu există pericol de blackout, spune Ministrul Energiei

Mediafax acum 13 minute
Vremea caniculară vinare și aspecte pozitive, economic. Ministrul Energiei, Bogdan Ivan a declarat într-o intervenție la Digi 24 că producția din sursă solară este la un nivel record. „Din punct de vedere al dinamicii, modul în care este compusă pro

ACCIDENT grav pe șoseaua de centură a Capitalei. Șoferul uneia dintre mașinile implicate a murit

Gandul acum 2 ore
Accident grav pe șoseaua de centură a Capitalei. O persoană și-a pierdut viața, în urma unui accident între un autoturism și un camion. Accidentul s-a produs marți dimineață, pe șoseaua de centură a Capitalei, în zona localității Mogoșoaia, din jude

Grindeanu, despre indemnizaţiile mărite ale membrilor CA Tarom: Depăşeşte limita bunului simţ

BusinessMagazin acum 14 minute
Fostul ministru al Transporturilor, Sorin Grindeanu, spune că nu este semnătura sa pe documentul privind majorarea indemnizaţiilor membrilor Consiliului de Administraţie (CA) Tarom şi crede că această modificare, care nu este încă în plată, „depăşeş

Un nou jucător în piaţa RCA: Interamerican, parte a grupului olandez de asigurări Achmea, intră pe piaţa din România cu brandul digital Anytime

Ziarul Financiar acum o ora
Interamerican, lider pe segmentul asigurărilor directe în Grecia şi Cipru şi parte a grupului olandez Achmea, intră pe piaţa din România prin lansarea brandului digital de asigurări Anytime. Oferta iniţială vizează poliţele RCA (răspundere civilă au

Curtea de Apel din Paris se pronunţă miercuri cu privire la mandatul de arestare ce îl vizează pe Prinţul Paul al României

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Curtea de Apel din Paris se pronunţă miercuri asupra unui nou mandat de arestare emis de Bucureşti pe numele Prinţului Paul de România pentru executarea unei pedepse cu închisoarea pentru trafic de i

Trump, nominalizat la Premiul Nobel pentru Pace de Netanyahu. Ce spune despre un armistițiu în Fâșia Gaza

HotNews acum 4 ore
Președintele american Donald Trump s-a declarat luni, în cursul unui dineu la Casa Albă în prezența premierului israelian Benjamin Netanyahu, convins că mișcarea islamistă Hamas este pregătită să accepte un armistițiu în Fâșia Gaza, comentează AFP.

Angajații de la Casele de Pensii și MIPE protestează în fața instituțiilor, nemulțumiți de tăierea veniturilor

HotNews acum 3 ore
O nouă zi de proteste în sectorul bugetar. Salariații de la Casele de Pensii din țară reclamă condițiile grele de lucru și tăierea sporurilor. Și angajații din Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene vor organiza o manifestație în fața inst

Definitivat 2025 Peste 9.500 de candidați susțin proba scrisă azi

Ziua Constanta acum 5 ore
Marți, 8 iulie 2025, va avea loc proba scrisă din cadrul examenului național pentru definitivare în învățământ (sesiunea 2025). Potrivit Ministerului Educației, la această probă, care se va desfășura în 42 de centre de examen (câte unul în fiecare j

Tensiuni în Coaliție. Sorin Grindeanu, critici pentru pachetul de măsuri fiscale. „Treaba cu jocurile de noroc mi se pare un pic dubioasă”

HotNews acum o ora
Liderul PSD, Sorin Grindeanu, a criticat unele prevederi din pachetul de măsuri fiscale aprobat de Guvern şi pentru care Executivul şi-a asumat luni răspunderea în faţa Paralmentului. Potrivit preşedintelui Camerei Deputaţilor, partenerii de coaliţi

Vremea

București
acum

34°
mar.

21°/36°
mie.

18°/35°
joi

14°/27°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

34°
mar.

23°/39°
mie.

18°/30°
joi

16°/22°
vin.

14°/24°
Constanta
acum

30°
mar.

20°/30°
mie.

22°/28°
joi

17°/29°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

32°
mar.

17°/33°
mie.

14°/21°
joi

13°/15°
vin.

14°/20°
Timisoara
acum

33°
mar.

12°/33°
mie.

13°/19°
joi

14°/21°
vin.

15°/25°