Magistraţii Judecătoriei Sectorului 3 urmează să dea, marţi, un verdict în privinţa a doi inculpaţi din dosarul furtului de tablouri din Muzeul Kunsthal din Olanda, mai exact Radu Dogaru şi Eugen Darie. În cazul celor doi s-a mers pe o procedură simplificată după ce şi-au recunoscut faptele. Instanţa a decis la sfârşitul lunii octombrie ca Radu Dogaru şi Eugen Darie să fie judecaţi într-un dosar separat pentru ca procesul acestora să se termine mai repede.
Pe 15 iulie, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) i-au trimis în judecată pe Radu Dogaru, Eugen Darie, Alexandru Bitu, Olga Dogaru, Petre Condrat şi, în lipsă, pe Adrian Procop, în dosarul privind furtul celor şapte tablouri de la Muzeul Kunsthal din Rotterdam, valoarea prejudiciului fiind estimată la 18 milioane de euro.
Judecarea dosarului a început pe 13 august, la Judecătoria Sectorului 3. La primul termen de judecată, avocaţii celor acuzaţi de furtul tablourilor au contestat expertiza realizată de specialiştii de la Muzeul Naţional de Istorie a României (MNIR), care concluziona că cenuşa analizată în dosarul furtului de la muzeul din Rotterdam, ridicată la percheziţiile din 1 martie, de la locuinţa Olgăi Dogaru, provine din arderea a trei sau patru tablouri realizate în tehnica uleiului pe pânză.
Adrian Procop şi Radu Dogaru sunt acuzaţi că, în noaptea de 15 spre 16 octombrie 2012, au intrat prin efracţie în Muzeul Kunsthal din Rotterdam, cu complicitatea lui Darie, de unde au furat şapte picturi în ulei şi acuarele.
De la muzeul din Rotterdam au fost furate atunci tablourile „Tete d´Arlequin” de Pablo Picasso, „La Liseuse en Blanc et Jaune” de Henri Matisse, „Waterloo Bridge” şi „Charing Cross Bridge” de Claude Monet, „Femme devant une fenêtre ouverte, dite la fiancée” de Paul Gauguin, „Autop