Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vinurile moldoveneşti şi cele georgiene vor sta în capul mesei la Vilnius

Publicat in Radio Europa Libera, marți 26 noiembrie 2013 ·

Din culisele protocolare ale summitului Parteneriatului Estic al Uniunii Europene, care va avea loc pe 28-29 noiembrie, în capitala Lituaniei.

În afară de documente oficiale, ce urmează să fie parafate sau semnate la summitul de la Vilnius? Orice mare întâlnire internaţională – cum va fi aceasta – între liderii celor 28 de ţări comunitare şi cei ai celor 6 ţări din cadrul Programului Parteneriatul Estic – are şi o dimensiune mai puţin oficiala, dar tot importantă şi anume cea a întrevederilor particulare între diferiţi lideri, experţi, jurnalişti… întrevederi la care se bea cafea, se mănâncă, şi la dineurile oficiale se bea vin. La acest summit, vinurile preferate vor fi cele moldoveneşti şi georgiene, aşa cum au anunţat ministerele de externe ale celor doua ţări. Vinuri care, cum bine ştim, sunt sub embargo rusesc…. Alla Ceapai a aflat mai multe despre această latură mai puţin în lumina reflectoarelor de la Vilnius.

Pentru musafirii care vor sosi la reuniunea de la Vilnius au fost pregătite vinuri moldoveneşti şi georgiene. Adică exact acelea pe care sanitarul şef de la Moscova le declarase indezirabile. Acestea vor fi servite la prânzul oferit pe finalul summit-ului. Vinurile moldoveneşti vor mai fi prezente şi la cina oficială a forului parlamentar al comunităţii democraţiilor organizat în comun cu preşedinţii comisiilor de politică externă a ţărilor membri UE şi a celor din Parteneriatul Estic care va avea loc tot în capitala lituaniană. Asta am aflat de la Ambasadorul Moldovei la Vilnius, Igor Klipii:

Igor Klipii x Igor Klipii „Iniţiativa de a promova vinurile în cadrul summit-ul aparţine Republicii Moldova. Este adevărat că şi georgienii vor participa. Se intenţiona, acum nu sunt sigur dacă vor participa cu anumite băuturi naţionale şi ucrainenii. Moldova va participa cu două companii la summit, unde vor participa şi georgienii

Articolul in Radio Europa Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cum va fi vremea la început de an. Prognoza pentru următoarele 4 săptămâni

Ziare.com acum 11 minute
Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele obişnuite, în săptămâna 30 decembrie 2024 - 6 ianuarie 2025, în toată ţara, anunţă vineri, 27 decembrie, meteorologii. Săptămâna 30.12.2024 – 06.01.2025 Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele spe

Câți români îşi sărbătoresc onomastica de Sfântul Ștefan, în a treia zi de Crăciun

Ziua Constanta acum 19 minute
În a treia zi de Crăciun, de Sfântul Arhidiacon Ştefan, peste 520.000 de români îşi sărbătoresc onomastica. Potrivit datelor furnizate de către Direcţia de Evidenţa Persoanei sunt sărbătoriți astăzi, 27 decembrie 364.444 bărbaţi şi 155.559 femei. L

Un soldat nord-coreean rănit a fost capturat de forţele ucrainene, susţine Coreea de Sud

News.ro acum 2 ore
Agenţia de spionaj din Coreea de Sud a confirmat relatările ucrainene conform cărora un soldat nord-coreean rănit a fost capturat de forţele ucrainene, în ceea ce ar putea fi prima captură de acest fel de când Phenianul a trimis forţe de luptă pentr

Mesaj Ro-Alert în a doua zi de Crăciun la Tulcea! Țintă aeriană de mici dimensiuni, detectată în zona Chilia Veche

Ziua Constanta acum o ora
Sistemul de supraveghere radar al Armatei României a detectat joi, 26 decembrie, la ora 21.04, într-o zonă aflată la aproximativ 15 km est de localitatea Chilia Veche, județul Tulcea, un semnal de țintă aeriană de mici dimensiuni, care se deplasa pe

„El mi-a propus acest lucru”. Vladimir Putin dezvăluie că Joe Biden a propus amânarea aderării Ucrainei la NATO în 2021

Mediafax acum 22 minute
Preşedintele rus Vladimir Putin a afirmat, în cadrul unui briefing de presă, că preşedintele american Joe Biden ar fi propus amânarea aderării la NATO pentru 10-15 ani. Întâmplarea s-ar fi produs cu un an înainte de invazia rusă în Ucraina, în 2021.

Manmohan Singh, fost prim-ministru al Indiei şi arhitect al reformei economice, a murit la vârsta de 92 de ani

News.ro acum 2 ore
Fostul prim-ministru indian Manmohan Singh a murit la vârsta de 92 de ani. Singh a fost unul dintre premierii cu cel mai lung mandat din India şi a fost considerat arhitectul unor reforme economice liberale, ca premier între 2004 şi 2014 şi anterior

Banca Mondială a crescut prognoza PIB-ului Chinei pentru 2024 şi 2025

News.ro acum 3 ore
Banca Mondială şi-a ămbunătăţit joi previziunile privind creşterea economică a Chinei în 2024 şi 2025, dar a avertizat că încrederea redusă a populaţiei şi a companiilor, împreună cu factorii contrari din sectorul imobiliar, vor continua să o împovă

Israelul loveşte mai multe ţinte Houthi din Yemen/ Şase persoane, ucise

News.ro acum 3 ore
Israelul a lovit mai multe ţinte din Yemen care au legătură cu mişcarea Houthi, aliniată Iranului, inclusiv Aeroportul Internaţional din Sanaa, iar presa Houthi afirmă că şase persoane, cel puţin, au fost ucise, relatează Reuters. Şeful Organizaţiei

Turiști salvați de Salvamontiști de pe Via Transilvanica. S-a intervenit şi pentru recuperarea trupul unei persoane care a alunecat şi a căzut într-o prăpastie

Ziare.com acum 10 ore
Salvatorii momtani din Suceava au reușit, joi, 26 decembrie, să recupereze doi turişti de pe traseul Via Transilvanica. De asemenea, s-a intervenit pentru a recupera trupul unei persoane care a alunecat şi a căzut în timp ce vizita o cascadă din zon

Tânăr de 19 ani din judeţul Sibiu, reţinut pentru conducerea unui vehicul fără a deţine permis / A fost prins de două ori în aceeaşi zi de către poliţişti, o dată în judeţul Alba

News.ro acum 13 ore
Un tânăr de 19 ani din judeţul Sibiu a fost reţinut, joi, pentru 24 de ore, fiind acuzat că a condus maşina, deşi nu deţine permis. A fost prins de două ori în aceeaşi zi de către poliţişti, o dată în judeţul Alba şi o dată în judeţul Sibiu. ”La dat

Vremea

București
acum

vin.

1°/2°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
Iasi
acum

vin.

0°/2°
sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
lun.

1°/5°
Constanta
acum

vin.

1°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

2°/6°
lun.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

vin.

1°/5°
sâm.

1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
Timisoara
acum

vin.

0°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°