Ivan Patzaichin, cel mai mare sportiv român al tuturor timpurilor, şi-a amintit ieri, de ziua sa, de cele mai frumoase momente din viaţă şi s-a oprit la unul. Sursa: ANDREI SPIRACHE
Fostul mare canoist Ivan Patzaichin a împlinit ieri 64 de ani! Multiplul campion european, mondial şi olimpic n-a stat acasă, ci s-a dus la sediul asociaţiei care îi poartă numele, "Ivan Patzaichin Mila 23", unde le-a făcut cinste colaboratorilor. A primit în schimb, drept cadou, o eşarfă şi o jachetă de firmă!
"Cum mă simt la 64 de ani? Foarte bine! Asta şi datorită mai tinerilor mei colaboratori de la asociaţie, cu care în ultimii trei ani mi-am petrecut foarte mult timp. Ei îmi dau tonus, energie, adrenalină", ne-a spus Ivan Patzaichin. Marele campion a rememorat câteva dintre cele mai dragi amintiri, de la anii copilăriei, până la proiectul său prin care încearcă să promoveze valorile româneşti şi imaginea României. "Am multe momente din viaţă de care îmi aduc aminte cu plăcere. Cel mai emoţionant moment însă a fost atunci cînd Georgiana, soţia mea, mi-a dăruit-o pe Ivona", a mărturisit Ivan Patzaichin.
La cinci Olimpiade
Ivan Patzaichin s-a născut pe 26 noiembrie 1949 în localitatea Mila 23, judeţul Tulcea. Într-un interviu acordat Evenimentului zilei în urmă cu doi ani, Ivan, care provine dintr-o familie de ruşi-lipoveni, a recunoscut că a învăţat limba română la vârsta de 10 ani, dar că se simte mai român decât mulţi români.
Ivan refuză să vorbească despre performanţele sale, altfel decât de nişte realizări normale! A participat la cinci ediţii ale Jocurilor Olimpice de Vară: Mexico 1968, München 1972, Montreal 1976, Moscova 1980 şi Los Angeles 1984, cucerind şapte medalii, patru de aur şi trei de arginte.
Acest articol este proprietatea Evenimentului zilei şi este protejat de Legea drepturilor de autor. Orice preluare integrală sau parţială a conţi