Bugetul general consolidat a înregistrat excedent în luna octombrie, iar deficitul la zece luni a coborât de la 8,1 miliarde lei la 7,6 miliarde lei, respectiv 1,21 la sută din PIB, adică la mai puţin de jumătate din ţinta de deficit de 2,5 la sută din PIB negociată pentru acest an cu Fondul Monetar Internaţional. „În trimestrul al patrulea este un deficit mai mare prognozat, deci şi cheltuieli mai mari. Dacă veniturile rămân pe program, deficitul de la final de an ar putea fi uşor mai mic decât cel stabilit la rectificare, dar vestea bună este că ne vom încadra sigur în ţinta de deficit negociată pe cash. Este o rezervă binevenită şi pentru deficitul pe ESA, care va fi definitivat anul viitor, după retratarea companiilor de stat”, a declarat, pentru Mediafax, ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea. La începutul lunii noiembrie, autorităţile române au negociat cu FMI o nouă ţintă de deficit pentru acest an, în creştere de la 2,3 la sută la 2,5 la sută din PIB, diferenţă care să se reflecte exclusiv în cheltuieli suplimentare pentru co-finanţarea proiectelor realizate din fonduri europene. „În luna noiembrie veniturile merg bine, dar s-au realizat şi ceva cheltuieli mai mari. În primul rând s-a realizat capitalizarea CFR Călători, de unde banii nu ştim exact când se întorc la buget”, a mai spus Voinea.
Bugetul general consolidat a înregistrat excedent în luna octombrie, iar deficitul la zece luni a coborât de la 8,1 miliarde lei la 7,6 miliarde lei, respectiv 1,21 la sută din PIB, adică la mai puţin de jumătate din ţinta de deficit de 2,5 la sută din PIB negociată pentru acest an cu Fondul Monetar Internaţional. „În trimestrul al patrulea este un deficit mai mare prognozat, deci şi cheltuieli mai mari. Dacă veniturile rămân pe program, deficitul de la final de an ar putea fi uşor mai mic decât cel stabilit la rectificare, dar vestea bună este că ne vom