Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Veşti bune: Se deschid pârtiile

Publicat in Libertatea, marți 26 noiembrie 2013 · ·

Ninsorile din ultimele zile au fost motiv de bucurie pentru administratorii de pârtii din ţară, care se gândesc deja ca în weekend să deschidă sezonul de schi.

În majoritatea zonelor montane stratul de zăpadă se menţine de câţiva centimetri, astfel că traseele turistice din Munţii Făgăraş au fost închise din cauza riscului de producere a avalanşelor până la primăvară. Chiar dacă nu se mai pot face drumeţii, unii administratori de pârtii susţin că sunt pregătiţi să deschidă sezonul de schi în weekend. “Noi eram pregătiţi cu zăpada artificială, dar a venit cea naturală, care e foarte bună. Creează baza pentru alte straturi, iar weekendul care vine avem deschiderea oficială”, a declarat Dan Anton, director tehnic al unei pârtii din Păltiniş, Sibiu.

În acelaşi timp, pe Valea Prahovei a fost lansată campania “Dializa în vacanţă”, prin care pacienţii care suferă de insuficienţă renală cronică se pot bucura de o vacanţă de iarnă în staţiunile de la munte, fără a avea grija tratamentului. Turiştii care au nevoie de dializă se pot deplasa la centrul IHS Buşteni, iar tratamentul e gratuit pentru asiguraţii CNAS. Au făcut parazăpezi din crengi şi sârmă

Primarul Liviu Pârciu

Cum în bugetul instituţiei pe care o conduce nu sunt prea mulţi bani, iar comuna sa ar putea rămâne din nou izolată din cauza zăpezilor, edilul Liviu Pârciu din Viişoara, Vaslui, a găsit o soluţie inedită: a făcut parazăpezi din... crengi! “Doar sârmă am cumpărat şi am muncit cu oameni din primărie, câteva zile. Cele din fier, montate anul trecut, au fost furate”, a declarat primarul. (Ion Ciobanu)

Articolul in Libertatea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Șofer din Lugoj, mort după ce mașina în care se afla a fost lovită de trenul Bucureşti-Timişoara

Libertatea acum 4 ore
O maşină a fost lovită de un tren, vineri seară, în municipiul Lugoj, iar şoferul a decedat. Mecanicul de locomotivă a suferit un atac de panică, el fiind evaluat de medic, relatează News.ro.

Încoronarea regelui Charles al III-lea i-a costat pe britanici 86,5 milioane de euro, anunţă Guvernul

News.ro acum 7 ore
Încoronarea regelui Charles al III-lea i-a costat pe contribuabilii britanici 72 de milioane de lire sterline (86,5 milioane de euro), potrivit datelor oficiale, relatează AFP. Britanicii antimonarhişti primesc apă la moară din cauza încoronării reg

Cinci copii de la o grădiniţă din Timişoara au fost transportaţi cu ambulanţele la spital

Ziua Constanta acum 11 ore
Cinci copii de la o grădiniţă din Timişoara au fost transportaţi cu ambulanţele la spital, vineri, după ce au acuzat stare de rău, arată o informare de presă transmisă de şef Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Timiş, Aura Danielescu citat de Ager

Marcel Ciolacu, întrebat dacă îşi dă demisia de la şefia PSD dacă nu intră în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale: Categoric, da!

News.ro acum 8 ore
Candidartul social-democrat la Preşedinţie, Marcel Ciolacu, anunţă că, dacă nu intră în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, va demisiona din funcţia de preşedinte al PSD. Întrebat dacă România este pregătită să aibă un preşedinte femeie, lide

Iniţiatorul constituirii Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina susține că SBU l-a interzis pe teritoriul țării vecine

HotNews acum 5 ore
Avocatul Eugen Pătraş, care este iniţiatorul constituirii Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina, a anunțat vineri că a primit interdicţia de a pătrunde pe teritoriul statului ucrainean pe o perioadă de trei ani, informează Agerpres. Pătraş, care est

Conor McGregor a fost găsit vinovat de viol într-un proces civil la Dublin

Mediafax acum 8 ore
Luptătorul irlandez de arte marţiale mixte Conor McGregor a fost găsit vinovat de viol într-un proces civil desfăşurat la Înalta Curte din Dublin, iar reclamanta, Nikita Hand, a primit despăgubiri de 248.603 euro. Incidentul a avut loc într-un hotel

Ciolacu a discutat din nou cu Trump, împreună cu Viktor Orban. Ce spune despre intrarea României în programul Visa Waiver

Mediafax acum 10 ore
Românii nu ar trebui să se teamă că noul preşedinte al SUA, Donald Trump, ar putea să spună că România nu e pregătită pentru Visa Waiver, spune premierul Marcel Ciolacu. El a discutat vineri, la telefon, cu Donald Trump şi Viktor Orban despre contex

România în Schengen de la 1 ianuarie 2025. Reacția lui Adrian Mititelu la adresa lui Marcel Ciolacu

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
Adrian Mititelu, finanțatorul de la , și-a exprimat susținerea pentru Marcel Ciolacu, candidatul din partea PSD pentru prezidențiale, după anunțul conform căruia România va intra în Schengen de la 1 ianuarie 2025.

ANAF avertizează cu privire la mesaje false transmise în numele instituţiei

News.ro acum 6 ore
ANAF avertizează cu privire la mesaje false transmise în numele instituţiei de la o anumită adresă de e-mail, precizând că instituţia interacţionează cu contribuabilii fie prin Spaţiul Privat Virtual (SPV), platforma oficială securizată, fie prin Po

Campania electorală pentru prezidenţiale se încheie sâmbătă dimineaţa

Mediafax acum 11 ore
Campania electorală pentru alegerile pentru Preşedintele României din anul 2024 se încheie sâmbătă, la ora 07.00. La alegerile din 24 noiembrie, vor fi organizate, pe teritoriul României, 18.968 de secţii de votare, iar în străinătate 950 de secţii

Vremea

București
acum

sâm.

2°/7°
dum.

1°/6°
lun.

2°/7°
mar.

2°/6°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

2°/16°
dum.

2°/6°
lun.

4°/7°
mar.

3°/7°
Cluj-Napoca
acum

-0°
sâm.

-7°/0°
dum.

-8°/1°
lun.

-1°/2°
mar.

-2°/2°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/5°
lun.

1°/7°
mar.

1°/4°