Mesajul a fost trimis. Multumesc!

REFERENDUM PENTRU GREVĂ: Dascălii prahoveni nu prea vor proteste în luna cadourilor

Publicat in Actualitatea prahoveană, marți 26 noiembrie 2013 ·

În plină perioadă de teze şi de lucrări de control, liderii sindicatelor din Învăţământ cer părerea dascălilor: să facă grevă pe 9 decembrie sau să aştepte primăvara? Deşi sunt nemulţumiţi de salariile mici, multe cadre didactice spun că luna sărbătorilor de iarnă nu este cea mai potrivită pentru greve.

Până pe data de 2 decembrie, profesorii din Prahova trebuie să-şi exprime părerea cu privire la declanşarea unei greve generale la sfârşit de an calendaristic. „Este un referendum privind declanşarea grevei generale pe data de 9 decembrie 2013, pe termen nelimitat. Dacă oamenii nu vor grevă, nu vom organiza nicio grevă. Din teritoriu, avem destule semne că angajaţii din şcolile prahovene nu doresc foarte mult o grevă în decembrie, fiind o lună cu sărbători", ne-a declarat Ionuţ Duţă, preşedintele Sindicatului „Şcoala Prahovei", afiliat la FSLI.

Totuşi, asta nu înseamnă că dascălii sunt mulţumiţi cu actuala finanţare a sistemului de Învăţământ. „În cazul în care oamenii nu vor dori grevă în decembrie, vom organiza un alt referendum în primăvară, înainte de alegerile europarlamentare, apoi, în luna mai 2014, vom cere încă o dată opinia cadrelor didactice cu privire la declanşarea grevei generale şi neprezentarea la examenele şcolare şi la bacalaureat", ne-a mai explicat Ionuţ Duţă.

Dascălii vor completa formularele tipizate pentru referemndum până vineri, 29 noiembrie, cu numele şi opţiunea cu privire la declanşarea grevei generale. Pe 2 decembrie, listele cu semnături din fiecare judeţ vor fi centralizate la Bucureşti.

Cu toate acestea, decizia finală va fi luată pe 4 decembrie. Dacă, la nivel naţional, 60% dintre sindicalişti vor opta pentru greva generală, dascălii nu vor mai intra la ore începând cu data de 9 decembrie.

Decizia organizării referendumului vine în urma negocierilor eşuate cu Guvernul. Profesorii cer în continuare creştere

Articolul in Actualitatea prahoveană >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Primarul Chişinăului are interzis în România şi în Schengen, anunţă MAE. Cine este Ion Ceban, un politician cu parcurs sinuos / Reacţia edilului/ Cine sunt ceilalţi doi cetăţeni moldoveni vizaţi de o măsură similară

News.ro acum 6 ore
Primarul general al municipiului Chişinău, Ion Ceban, nu mai are voie să intre în România. Acestuia i-a fost interzis accesul pe teritoriul României, dar şi în tot spaţiul Schengen, pe o perioadă de cinci ani, scrie Ziarul de Gardă. Informaţia a fos

FCSB învinge pe Inter Club d’Escaldes în prima manșă din turul 1 preliminar al Ligii Campionilor

Mediafax acum 7 ore
FCSB a obținut o victorie clară miercuri în fața campioanei Andorrei, Inter Club d’Escaldes, scor 3-1, în prima manșă a turului 1 preliminar al UEFA Champions League. Partida s-a disputat pe stadionul Steaua, în fața a 13.080 de spectatori. Roș-alba

Alexandru Nazare, optimist: România este deja percepută ca mai stabilă şi mai credibilă. Ne dă încredere că pachetul fiscal este bine calibrat

Gandul acum 6 ore
Alexandru Nazare, ministrul Finanţelor Publice, a anunţat, miercuri seară, că o emisiune de obligaţiuni lansată pe pieţele externe a avut o cerere foarte mare, fiind una dintre cele mai mari emisiuni din ultimii ani. În opinia sa, aceasta arată că R

Statele Unite impun sancțiuni împotriva raportoarei speciale a ONU pentru teritoriile palestiniene

HotNews acum 8 ore
Șeful diplomației americane Marco Rubio a anunțat miercuri că Statele Unite vor impune sancțiuni împotriva raportoarei speciale a ONU pentru teritoriile palestiniene, Francesca Albanese, transmite AFP. Marco Rubio a acuzat, într-o postare pe X, „efo

Calendarul moțiunii de cenzură depuse de AUR împotriva guvernului condus de Ilie Bolojan. Ultimele calcule înainte de vot

HotNews acum 12 ore
Moțiunea de cenzură împotriva guvernului Bolojan va fi dezbătută și votată luni în plenul reunit al Camera Deputaților și Senatului. 132 de parlamentari ai AUR, SOS România, POT și neafiliați au semnat moțiunea, dar pentru adoptarea ei este nevoie d

O companie a atins pentru prima oară în istorie valoarea de 4 trilioane de dolari

HotNews acum 13 ore
Principalii indici bursieri ai Wall Street au crescut miercuri, Nvidia ajungând la o evaluare de 4.000 de miliarde de dolari, relatează Reuters. Acțiunile Nvidia au crescut cu 2,2%, compania devenind prima din istorie care atinge o valoare de piață

Dragoș Anastasiu: „Am avut zece zile să tragem frâna de mână a unei mașini care se îndrepta în zid”

HotNews acum 8 ore
Vicepremierul Dragoş Anastasiu a declarat, miercuri seară, la B1 TV, că România a avut la dispoziţie zece zile „să tragă frâna de mână a unei maşini care se îndrepta în zid”, el precizând că alternativa la măsurile fiscale ar fi fost o suferință mai

Alertă sanitară în România! Suspiciune de antrax raportată de Institutul Național de Boli Infecțioase dr. Matei Balș

Ziua Constanta acum 11 ore
Suspiciune de antrax, neconfirmată până în acest moment, raportată astăzi de către reprezentanții Institutului Național de Boli Infecțioase dr. Matei Balș din București. Cele două persoane au semnalat că au manipulat și consumat carne de oaie proven

Somaţii - 10 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 3 ore
România Judecătoria Rupea Dos. C. nr. 198/293/2025. Somaţie. Se aduce la cunoştinţă celor interesaţi că reclamantul KADAR BELA, cu domiciliul în Racoş, str. Borbat nr. 2, com. Racoş, jud. Braşov, a solicitat Judecatoriei Braşov să se constate că a d

Ministrul Mediului: Vom creşte amenzile pentru oamenii care hrănesc urşii de pe marginea drumurilor

HotNews acum 11 ore
Vom modifica legislaţia şi vom creşte amenzile pentru oamenii care hrănesc urşii de pe marginea drumurilor, a declarat miercuri ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Diana Buzoianu, care a convocat, la sediul instituţiei, o şedinţă pentru evaluar

Vremea

București
acum

14°
joi

14°/29°
vin.

17°/29°
sâm.

18°/32°
dum.

21°/36°
Iasi
acum

18°
joi

16°/30°
vin.

13°/24°
sâm.

14°/30°
dum.

17°/34°
Constanta
acum

15°
joi

15°/29°
vin.

19°/24°
sâm.

21°/27°
dum.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

14°
joi

11°/20°
vin.

13°/22°
sâm.

12°/26°
dum.

15°/30°
Timisoara
acum

15°
joi

15°/24°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/30°
dum.

18°/36°