Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Liviu Voinea catre investitorii străini: CUMPARATI obligațiuni românesti!

Publicat in Revista22, marți 26 noiembrie 2013 ·

Ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea, i-a îndemnat pe investitorii străini prezenți la Forumul Economic și Comercial China-Europa Centrală și de Est să cumpere obligațiuni ale statului român, arătând că datoria publică a României este de trei ori mai mică decât media europeană, relateaza Agerpres.

'Să cumpărați obligațiuni românești! Comparativ cu media europeană, datoria publică a României este de trei ori mai mică, iar în ultimii ani nivelul a rămas constant după 2009-2010. Profilul datoriei s-a schimbat considerabil în ultimii cinci ani. Jumătate din obligațiuni sunt în euro, 30% în dolari, iar 20% în moneda locală', a spus Voinea.

El a afirmat că, pentru 2014, Guvernul are estimări minime de 11 miliarde de euro pentru nevoia de finanțare, mare parte pentru refinanțarea datoriei interne.

'O parte din obligațiuni au fost include în indicele JP Morgan, deci au rezultate mult mai bune decât în momentul în care au fost emise. Planul pentru 2014 include o limită minimă de 11 miliarde de euro și una maximă de 14 miliarde de euro', a completat Voinea.

Potrivit acestuia, 24% din obligațiunile în lei sunt deținute de non-rezidenți, iar 5-7% dintre cumpărători sunt asiatici.

Forumul Economic și Comercial China-Europa Centrală și Est este organizat de către Guvernul României, în marja reuniunii șefilor de Guvern din Europa Centrală și de Est-China.

La Forum, pe lângă oficialități guvernamentale din 17 țări, participă peste 1.500 de oameni de afaceri, din care 100 de oameni de afaceri chinezi, 800 români și peste 400 din celelalte țări din regiune (Albania, Bosnia-Herțegovina, Bulgaria, Cehia, Croația, Estonia, Lituania, Letonia, Macedonia, Muntenegru, Polonia, Serbia, Slovacia, Slovenia și Ungaria).

Cuvinte cheie:liviu voinea, investitori straini, obligatiuni romanesti

Ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea,

Articolul in Revista22 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu, despre impozitarea progresivă: „Tot acolo se va ajunge”. Argumentele liderului PSD

HotNews acum 6 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la România TV, că, în cele din urmă, România va ajunge să adopte impozitul progresiv în locul cotei unice de impozitare. „Tot acolo se va ajunge”, spune Grindeanu, amintind că „toate statele

Donald Trump a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina

Ziua Constanta acum 8 ore
Președintele SUA, Donald Trump, care a declarat din nou luni că este 'dezamăgit' de omologul său rus Vladimir Putin, a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina sub amenințarea unor sancțiuni severe și a anunțat ap

Emisiunile zilei marţi, 15 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 5 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Doi tineri s-au bătut pentru o femeie matură

Pandurul acum 5 ore
Telenovelă în toată regula la Godineşti. Un tânăr în vârstă de 21 de ani care a avut în trecut o relaţie cu o femeie în vârstă de 33 de ani din localitate, a intrat peste aceasta în casă şi a ameninţat-o cu acte de violenţă. Mai mult, acesta a aplic

Condamnare la 28 de ani de închisoare pentru femeia care și-a ucis în bătaie fetița de 9 ani. Pedepse severe au primit și alți membri ai familiei

HotNews acum 12 ore
Femeia din Galaţi care şi-a bătut fiica în vârstă de 9 ani, minora decedând din cauza loviturilor, la începutul anului trecut, a fost condamnată, luni, la peste 28 de ani de închisoare, în acelaşi dosar primind pedepse cu executare şi unchiul şi măt

Poliția oferă recompensă pentru informații care duc la prinderea lui Emil Gânj, suspectul în cazul crimei din Miheșu de Câmpie

HotNews acum 11 ore
Poliţia oferă o recompensă de 5.000 de euro pentru prinderea fugarului Emil Gânj, suspectat de uciderea unei femei în localitatea mureşeană Miheşu de Câmpie, au confirmat, luni, pentru Agerpres, surse apropiate anchetei. Potrivit acestora, persoana

Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Adrian Severin

Gandul acum 8 ore
Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

SuperLiga: Remiză cu goluri între FC Botoșani și Farul Constanța

HotNews acum 8 ore
FC Botoșani și Farul Constanța au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat luni în prima etapă din SuperLiga. FC Botoșani – Farul Constanța 1-1 Gazdele au deschis scorul în minutul 61, când Mitrov a pasat pe culoar, Mailat a trecut de un adv

AUR amenință cu noi moţiuni de cenzură după următorul pachet de măsuri de austeritate. „Vom contesta la CCR. Vom interpela. Vom merge până la capăt”

Adevarul acum 8 ore
Alianța pentru Unirea Românilor amenință, luni seara, că va contesta Legea austerităţii la Curtea Constituţională şi că va depune noi moţiuni de cenzură, „după următorul pachet de măsuri de austeritate și de câte ori va fi nevoie”.

Vicepremierul Tanczos Barna: Se putea şi fără majorarea TVA, dar trebuia luată o măsură cu impact bugetar similar. Mai devreme sau mai târziu, vom ajunge la impozitare progresivă

News.ro acum 7 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că s-ar fi putut evita majorarea TVA la 21 la sută, dacă Guvernul ar fi luat o altă măsură cu un impact bugetar similar, el dând ca exemplu impozitarea progresivă.

Vremea

București
acum

22°
mar.

22°/36°
mie.

23°/36°
joi

20°/32°
vin.

17°/32°
Iasi
acum

18°
mar.

18°/32°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/26°
Constanta
acum

20°
mar.

20°/31°
mie.

23°/29°
joi

20°/26°
vin.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

16°
mar.

16°/27°
mie.

17°/24°
joi

14°/23°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

18°
mar.

18°/33°
mie.

19°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/29°