Tribunalul Olt a fixat pentru 28 ianuarie 2014 termenul la care se va judeca contestaţia primarului comunei Brebeni, Florentin Andronie, la ordinul prefectului de încetare a mandatului. Edilul a stat mai mult de şase luni în concediu medical, după un accident vascular cerebral.
În luna iulie 2013, Prefectura Olt a emis ordin de încetare a mandatului de primar al comunei Brebeni, după ce Florentin Andronie a stat în concediu medical mai mult de şase luni.
Data alegerilor trebuia să fie stabilită de Guvern, după ce Prefectura Olt trimitea o adresă, însă acest lucru nu s-a mai întâmplat. Florentin Andronie a contestat în instanţă ordinul, iar acum dosarul se află la Tribunalul Olt, instanţa fixând primul termen abia anul viitor, pe 28 ianuarie.
Primarul comunei Brebeni şi-a întrerupt activitatea la primărie la începutul lunii decembrie 2012, când a suferit un accident vascular cerebral. El a fost găsit în stare de inconştienţă de unul dintre oamenii care îl ajutau în gospodărie. Acesta a chemat imediat ambulanţa şi primarul a fost transportat de urgenţă la Spitalul Slatina. De atunci, este în concediu medical, însă, conform legii, dacă nu îşi poate exercita atribuţiile timp de şase luni dintr-un an calendaristic, îşi poate pierde mandatul.
Activitatea în Primăria Brebeni este condusă de atunci de viceprimarul Nicolae Truică. Acesta a declarat pentru Gazeta Nouă că starea de sănătate a lui Florentin Andronie s-a îmbunătăţit. Totuşi, edilul comunei oltene are încă mari dificultăţi în vorbire.
„Este mai bine. Merge, însă de vorbit nu prea poate. Are perioade în care vorbeşte mai bine. Mănâncă, mişcă mâna, nu mai are probleme aşa de mari. Decât cu vorba e puţin mai greu”, a declarat viceprimarul cu atribuţii de primar.
Florentin Andronie se află la al doilea mandat de primar în fruntea comunei Brebeni.