Nu de ieri, de azi, unii se întreabă cum a fost adevăratul Eminescu? Prin 1997, revista (pe atunci) "Dilema" a dedicat lui Mihai Eminescu un număr întreg. À l'époque, s-a stîrnit zarvă mare. Sursa: CODRIN PRISECARU

Pentru prima dată miticul poet naţional era discutat în termenii zilei, poate cu nuanţe de iconoclasm decent, dar în deplin respect. Mi-amintesc bine, cîrtelile la adresa valorii poezii lui Eminescu erau penibile, complet neconvingătoare, în schimb era foarte bine argumentată chestionarea mitului Eminescu. Ei bine, străjerii spiritului naţional, vigilenţii de serviciu ai României cu pieptul umflat, iubitorii de patrie din convocatorul protoronismului ceauşist, n-au putut suporta. Au decretat lezamjestatea culturală şi au pronit la executarea unor sentinţe dure împotirva celor care semnaseră texte în acea "Dilema".

Succesul nebun al revistei (luni de zile mai tîrziu, numărul cu pricina circula printre studenţii de la Litere fotocopiat!), recunosc, s-a datorat şi valului de indignare pe care l-a produs printre patrioţi. Mi-amintesc că unul dintre textele socotite infamante era semnat de Mircea Cărtărescu, deja consacrat drept vîrful de lance al optzecismului. Autorul articolului nu făcuse decît să preia una dintre cele mai vii descrieri ale lui Eminescu, scrisă de Mite Kremnitz: "mai mult scund decît înalt, mai mult voinic decît svelt, cu un cap ceva cam prea mare pentru statura lui soţia, cu înfăţişarea prea matură pentru cei 26 de ani ai săi, prea cărnos la faţă, nebărbierit, cu dinţi mari, galbeni, murdar pe haine şi îmbrăcat fără nici o îngrijire...eram atît de decepţionată încît mă durea deosebirea dintre adevăratul Eminescu şi cel care trăise în închipuirea mea..."

Mite Kremnitz (1852 – 1916), a venit în România în vremea lui Carol I, în 1875, după ce cunoscuse destul de bine mediul intelectual şi politic românesc – doctorul Kremnitz, so