Vă oferim în continuare o recenzie a cărţii lui Vladimir Tismăneanu The Devil in History. Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century, apărută anul trecut în SUA (volumul a fost tradus în limba română recent la Editura Humanitas, sub titlul Diavolul în istorie. Comunism, fascism şi câteva lecţii ale secolului XX). Recenzia a fost publicată în The Weekly Standard (12 august 2013), iar autorul ei, istoricul american Ronald Radosh, este coautor, alături de Allis Radosh, al lucrării A Safe Haven: Harry S. Truman and the Founding of Israel.

Pentru cei care s-au considerat oameni de stânga, a devenit o convingere de la sine înțeleasă faptul că însuși conceptul de to­talitarism era profund eronat. Marxismul, se spunea, provenise din epoca Iluminismului și că­u­tase perfecțiunea omu­lui într-o societate fără clase care va sfârși în ceva aproa­pe de paradisul pe pământ. Fascismul, pe de altă parte, se bazase pe barbarie, lo­ia­litate față de lider, dedicare pentru războiul total și un ra­sism agresiv, care îi pri­vise pe evrei ca pe năpasta lumii civilizate și care ceruse eliminarea lor completă.

În ajunul celui de-Al Doilea Război Mon­dial, opinia liberală din Statele Unite și Eu­ropa Occidentală era aceea că Uniunea So­vietică a lui Iosif Stalin reprezenta avan­gar­­da coaliției antifasciste mondiale. Când, în 1936, a izbucnit Războiul Civil Spaniol, antifasciștii din Occident l-au perceput ca pe un efort nobil, susținut de Comintern, de a distruge fascismul înainte ca Ger­ma­nia nazistă sau Italia fascistă să înceapă răz­bo­iul – și au dezavuat politica non­in­ter­ven­ționistă a Statelor Unite și a altor pu­teri occidentale. Au privit Uniunea So­vie­tică drept singura națiune ai cărei lideri credeau că sprijinul militar și economic dat republicii spaniole o poate salva și îi poate învinge pe generalii falangiști con­duși de Franco.