Ieri, în cadrul şedinţei extraordinare a Consiliului Local Municipal Târgovişte, a fost luată în discuţie situaţia locuitorilor Asociaţiei de Proprietari nr. 175. În urmă cu aproximativ o săptămână, aşa cum a precizat primarul Gabriel Boriga, la respectiva adresă a avut loc un incendiu. Flăcările au afectat instalaţia de gaze, iar contoarele s-au carbonizat. Ca urmare, Distrigaz a oprit furnizarea gazelor, până la remedierea problemelor. în urma realizării unei anchete sociale, s-a constatat că, din cele 30 de persoane afectate, doar două au loc de muncă. Pentru acest motiv, s-a luat decizia supunerii atenţiei consilie- I rilor locali a acordării unui sprijin material, necesar efectuării unei revizii a instalaţiei şi a înlocuirii contoarelor. Supus la vot, acest proiect de hotărâre a fost aprobat în unanimitate. S-a ţinut cont, pe de o parte, de situaţia materială a celor afectaţi, pe de altă parte, de apropierea iminentă a timpului rece. Ieri, în cadrul şedinţei extraordinare a Consiliului Local Municipal Târgovişte, a fost luată în discuţie situaţia locuitorilor Asociaţiei de Proprietari nr. 175. În urmă cu aproximativ o săptămână, aşa cum a precizat primarul Gabriel Boriga, la respectiva adresă a avut loc un incendiu. Flăcările au afectat instalaţia de gaze, iar contoarele s-au carbonizat. Ca urmare, Distrigaz a oprit furnizarea gazelor, până la remedierea problemelor. în urma realizării unei anchete sociale, s-a constatat că, din cele 30 de persoane afectate, doar două au loc de muncă. Pentru acest motiv, s-a luat decizia supunerii atenţiei consilie- I rilor locali a acordării unui sprijin material, necesar efectuării unei revizii a instalaţiei şi a înlocuirii contoarelor. Supus la vot, acest proiect de hotărâre a fost aprobat în unanimitate. S-a ţinut cont, pe de o parte, de situaţia materială a celor afectaţi, pe de altă parte, de apropierea iminentă a timp