Iulian Anghel pune o întrebare în ZF. Pare că e doar o reducere la absurd. Dar citesc mai mult, un fel de durere, suferinţă, de deziluzie. Să nu le lăsăm să se consume aşa.

Cum poate ţine un discurs un premier comunist într-un parlament care a condamnat comunismul?

Cum pot eu admite ca om normal ca singurul lucru care are importantă în lume este doar puterea?

Eu nu sunt nici comunist nici anticomunist. Intreb doar. Dacă am respins un sistem, de ce îl onorez mai apoi în parlament? Doar pentru că acum China este puternică?

Eu nu sunt primit in spaţiul Schengen pentru ca nu sunt suficient de democrat. Dar primesc în parlament un demnitar dictator.

Dincolo de ceea ce credem, de ceea ce sperăm, noi trebuie să spunem iar eu o spun acum: China este sistemul pe care noi l-am respins. China este sistemul împotriva căruia oamenii au luptat şi au murit în urmă cu 25 de ani şi mulţi înainte. (Iulian Anghel, ZF)

Vlad Mixich se arată (pe fb) şi el copleşit de criticile la adresa Americii şi e uimit că nu găseşte critici la adresa chinezilor: “Au bani, aşa e. E nevoie de diplomaţie subtilă, aşa e. Dar mulţi par să fi uitat că suntem vizitaţi de un colos autoritarist.”

Reacţiile vin aşadar dintr-un Est dezamăgit că Vestul nu e principial, şi că şi noi trebuie să ne înmuiem standardele şi să acceptăm faptul că “doar banul contează”. E o spirală logică interesantă.

Să spui despre premierul Chinei că e “dictator”, cum o face I.A, e mai mult decît imprecis (mi se rupe de adecvare diplomatică, e vorba de înţelegerea unei alte lumi pur şi simplu – un partid unic care ţine cu mînă de fier în mînă spaţiul public i-a şi ajutat enorm pe capitaliştii democrtici cînd au dat-o cu specula de gard). Să legi spaţiul Schengen de o tolerare a “dictaturii”, deci de o viciere a spiritului democraţei, asta înseamnă exact să faci jocurile unor neoconi europeni